K era prescurtare de la Kryptonite, deci AMD vedea in Intel un superman, iar in propriile solutii o metoda de a-l invinge. Dar K5 nu a reusit sa se impuna, neoferind mari avantaje fata de concurentul direct, Pentium, si venind pe piata mult mai tarziu.
K6 pe de alta parte, aparuta in 1997, a fost o generatie mult mai reusita. Pentru ca, pastrand compatibilitatea cu platforma Intel de la acea vreme (Pentium II – sk7), gratie arhitecturii NexGen, oferea performante mai bune la un pret mai mic.
K7 a reprezentat prima ruptura de la lumea Intel pentru AMD. Pentru ca in 1999 s-a trecut la un alt socket, complet diferit de ce ofereau rivalii. Deci procesoarele nu mai erau compatibile. Si colaborand cu Motorola, AMD a trecut la un proces tehnologic nou, de 180 nm, cu un an inaintea celor de la Intel. Ceea ce le-a permis sa aduca performante superioare, si sa cucereasca frecventa de 1 GHz. Si asa Athlon s-a nascut si a triumfat un timp bun, reusind si sa integreze memoria cache pe aceeasi pastila de siliciu.
Pana la K8 in 2003 AMD a pierdut suprematia procesoarelor, fiind invins de Pentium 4 si NetBurst, insa aceasta noua generatie, stiuta si ca Athlon 64, a reusit, prin integrarea controller-ului de memorie si noua magistrala HyperTransport, sa recastige coroana. Si vremurile bune s-au transmis si la K9 in 2005, considerat pana la urma nimic altceva decat un K8 dual core nativ (Athlon X2).
Dupa care a urmat declinul la AMD. In 2006 Intel a introdus generatia de procesoare Conroe, care renunta la NetBurst si a avut la baza arhitectura Core, net superioara la tot ce exista in acel moment. Si pana in prezent situatia nu s-a schimbat, AMD cazand din ce in ce mai departe. Totusi ne intrebam de ce AMD nu a reusit sa capitalizeze dupa atatia ani buni. Si un motiv intemeiat care ne vine in minte este intelegerea pe care o avea Intel cu integratorii, cu ajutorul careia Pentium-urile se vindeau mai bine in ciuda performantelor mai slabe. Aceste intelegeri au avut loc exact in perioada cheie.
Spre sfarsitul anului 2007 a venit greoi si generatia K10, quad core-uri native sfasiate de bug-uri si de frecvente scazute, care desi ofereau avantaje fata de predecesori, nu reuseau sa se apropie de Intel. Acum AMD pierde complet piata high end, si se concentreaza pe segmentul de maxim 300 $.
Insa adevarata lovitura a venit in 2011, cand AMD a incercat sa schimbe reteta clasica a raportului de unitati de calcul cu numere intregi si cu virgula mobila, in cadrul generatiei K11. Aceasta indepartare de liniile mari trasate de Intel in domeniul procesoarelor x86 a dus chiar la o scadere a performantei fata de arhitectura precedenta. Practic Bulldozer-ul a daramat AMD-ul…
Si asa ajungem in zilele noastre, dupa mai multe schimbari majore, unele inspirate, si altele complet nefaste, la un AMD care nici nu mai incearca sa ofere CPU-uri performante. Steamroller, actuala revizie a arhitecturii K11, va ramane doar in cadrul familiei Fusion, si probabil si viitorul Excavator va face la fel.
Dar se pare ca AMD mai pregateste o schimbare majora in domeniul procesoarelor, poate cea mai mare de cand ii urmarim. Si anume trecerea la o arhitectura ARM pentru generatia K12 in 2016. Sigur nu va renunta la x86, insa aceasta denumire ne indica noile prioritati ale companiei. Vorbim despre nuclee proiectate intern, in liniile ARMv8, pe 64 bits, menite sa obtina performante cat mai bune.
AMD va testa aceasta idee prin intermediul proiectului Sky Bridge, ce va aduce in joc doua platforme SoC compatibile la nivel de conectivitate cu placa de baza (numar de pini si aranjare a lor). Una este cu arhitectura ARM – Cortex A57, iar a doua x86 – Puma+. Ambele vor beneficia de GPU-uri similare GCN, si de tehnologia HSA. Iar partenerii vor avea o viata mai usoara, putand realiza aceleasi placi si produse pentru mai multe segmente de piata.
La final trebuie sa va spun ca in ultimele zile au aparut zvonuri despre o noua arhitectura x86 la care AMD lucreaza deja, programata tot pentru 2016, si destinata segmentului high end. Speram din tot sufletul sa se adevereasca.