Dacă ai un laptop ultra-subțire sau o consolă portabilă și cauți un upgrade de stocare rapid și compact, Kingston tocmai a lansat ceva interesant: SSD-ul NV3 în formatul M.2 2230. E vorba de un SSD NVMe PCIe 4.0, care aduce performanțele deja cunoscute ale seriei NV3 într-un format de doar 22×30 mm – perfect pentru spații înguste.
Disponibil în versiuni de 500GB, 1TB și 2TB, NV3 2230 atinge viteze de până la 6.000 MB/s la citire și 5.000 MB/s la scriere (în funcție de capacitate), ceea ce-l face potrivit atât pentru gaming, cât și pentru utilizare generală.
În plus, Kingston oferă și un an de acces gratuit la Acronis True Image for Kingston, pentru backup și migrare de date fără bătăi de cap. SSD-ul este compatibil cu Kingston SSD Manager, așa că poți urmări starea unității sau face update-uri de firmware foarte simplu.
Cu această lansare, Kingston completează și mai bine gama NV3 și adresează nevoile celor care folosesc echipamente compacte, dar nu vor să facă compromisuri la performanță. Prețurile nu sunt încă confirmate, dar ar trebui să fie în linie cu celelalte modele din gamă.
Lasa un comentariu!