Cercetătorii au publicat un studiu în International Journal of Astrobiology care sugerează că pe Titan, luna lui Saturn, ar putea apărea structuri celulare primitive numite vezicule.
Acestea sunt formațiuni microscopice alcătuite din molecule amfifile, ce au o parte solubilă în lichide și alta solubilă în grăsimi — o caracteristică esențială în formarea membranelor celulare.
Pe Titan, lacurile de metan ar putea fi acoperite cu un strat de molecule amfifile. Ploaia de metan, specifică lunii, generează stropi care ridică aceste molecule în atmosferă, iar ulterior revin la suprafață. Acest ciclu ar duce la formarea unor vezicule stabile, cu o membrană dublă, care ar putea evolua în structuri tot mai complexe, imitând începuturile chimiei vieții de pe Pământ.
Importanța acestei ipoteze constă în faptul că Titan are o atmosferă densă și un climat activ, comparabil cu cel terestru, dar bazat pe metan în loc de apă. Dacă veziculele apar natural acolo, ele ar putea reprezenta un prim pas spre apariția vieții — sau o formă alternativă de biochimie.
Misiunea Dragonfly a NASA, programată pentru 2034, va explora suprafața lunii Titan și va analiza compoziția chimică a mediului său. Deși nu va putea detecta direct veziculele, ar putea confirma dacă există condiții favorabile formării acestora.
Această teorie ne provoacă să regândim ce înseamnă „viață” și cum ar putea arăta ea în medii radical diferite de ale noastre. Fascinant, nu-i așa?