Pentru ca suntem in Romania, pretul este principalul criteriu la orice cumparatura, asa ca primul lucru se stabileste bugetul. Un monitor LCD nou va costa oriunde intre 500 RON si 1500-2000 RON, fara a lua in considerare variantele extravagante care ating sume impresionante. Un LCD il alegem in primul rand dupa marime (diagonala). Si e bine de stiut ca diagonala unui LCD reprezinta diagonala vizibila, nu ca in cazul CRT-urilor, unde diagonala era cea a tubului (partial ascunsa de marginea monitorului). Astfel, LCD-urile de 15″ sunt minimul disponibil si au preturi in jur de 500 RON. Insa personal nu le recomand, fiind produse depasite, cu specificatii tehnice slabe si posibil si iesite din productie. LCD-urile de 17″ incep de la 600 RON, cele de 19″ de la 800 RON, de 20″ de la 1300 RON. LCD-uri peste 20″ sar de 2000 RON, si oricum ar fi mai potrivite ca LCD TV decat ca monitor.
Dupa ce am hotarat marimea monitorului (in functie de buget), urmatorul criteriu este timpul de raspuns. Se stie ca primele LCD-uri sufereau de pe urma timpilor de raspuns prea mari, ceea ce aveau ca urmari fenomene de „ghosting”, adica obiectele in miscare lasa in urma un fel de aura. Aceste fenomene sunt cel mai bine resimtite la vizionarea filmelor si la jocuri. Timpul de raspuns se masoara in milisecunde (ms), si cu cat e mai mic cu atat mai bine. Exista 2 variante de timp de raspuns afisate de producatori: primul este cel Black to White (B2W), care cuantifica timpul in care pixelii trec de la negru la alb si inapoi la negru (sau de la 0% la 100%), este primul folosit in industrie si in general nu este specificat ca atare, fiind subinteles. Cel de-al doilea este timpul Grey to Grey (G2G). Acesta masoara timpul necesar pixelilor pentru a trece de la o nuanta de gri la alta si inapoi (sau de la 10% la 90%, deci mai mic). G2G este in general folosit mai recent si la modele cu timp de raspuns sub 8 ms (desi au aparut si modele cu 8 ms G2G) si este in general specificat ca „G2G” imediat dupa valoare timpului. Insa cum unii poate stiu, timpul de raspuns specificat nu este timpul de raspuns real. Sau mai exact conditiile in care sa obtin timpii de raspuns specificati nu sunt publice, iar la masurarea cu o fotodioda si osciloscop se obtin valori mai mari. In concluzie, un timp de raspuns masurat sub 25 ms este suficient pentru orice joc, asta traducandu-se in timp specificat de 12-16 ms, depinzand de producator. La 8 ms n-ar mai trebui sa existe discutii sau dubii. Pentru un calculator axat pe office insa nu este nevoie de LCD-uri cu timp de raspuns mic, orice monitor fiind optim (aceste activitati beneficiind mai mult de pe urma contrastului si a luminozitatii LCD-ului).
Urmatoarele criterii sunt luminozitatea (gradul de iluminare al ecranului) si contrastul (raportul dintre luminozitatea ecranului pe alb si pe negru). Luminozitatea se masoara in candele / metru patrat (cd/m2). Luminozitatea in cazul LCD-urilor nu este data de pixeli efectiv, ci de o placa luminescenta situate in spatele matricei de cristale lichide, si variaza destul de putin de la model la model (intre 250 si 300 cd/m2). Si cum ati ghicit se cauta valori cat mai mari. Contrastul variaza intre 350:1 (pentru LCD-uri vechi, de 15″) si 2000:1 (la noile LCD-uri LG cu DFC). Un contrast de 500:1 este minimul de luat in considerare, iar la 700:1 putem considera optim.
Un amanunt deloc neglijabil este unghiul de vizibilitate. Acesta este alt dezavantaj care-l au LCD-urile fata de CRT-uri (la care unghiul este maxim, de 180º). Daca initial un LCD era recomandat sa fie privit din fata, modificarea unghiului ducand la alterarea imaginii percepute, lucrurile s-au schimbat spre bine. Acum majoritatea producatorilor se lauda cu unghiuri de vizibilitate cat mai mari, apropiate de maxim. Astfel, putem sa fim multumiti cu unghiuri de 140-150º, LCD-urile de calitate oferind pana la 170º.
Conectivitatea unui LCD cu placa video se poate face fie prin vechea interfata analogica D-Sub (folosita la mai toate monitoarele CRT, caz in care semnalul digital de la placa video este convertit in analogic, transmis la monitor si reconvertit in digital), sau prin interfata DVI (Digital Video Interface, fara sa fie necesara conversia). Intuitiv stim ca interfata DVI este cea preferata (astfel eliminandu-se eventuale latente datorate conversiei). Insa diferentele sunt atat de mici incat sunt inperceptibile. Din acest motiv (cat si pentru a reduce costurile), unii producatori ofera LCD-uri doar cu interfata D-Sub pentru categoria buget, desi in ultimul timp aceasta categorie s-a bucurat de modele cu ambele tipuri de interfata.
Rezolutia nu prea intra in discutie, majoritatea LCD-urilor suportand rezolutii pana la 1280*1024 (exceptie unele dintre cele de 15″, care suporta maxim 1024*768). Exista modele widescreen care ofera 1440*900, cat si LCD-uri de top care permit 1600*1200 sau chiar mai mult. Insa aceste monitoare trebuie imperecheate cu placi video pe masura, si se departeaza de bugetul virtual al acestui articol.
Principala problema care apare la LCD-uri sunt pixelii morti (puncte care nu vor sa-si mai schimbe culoarea). Ca sa nu avem probleme este necesar sa stim atat ce conditii de garantie ofera atat producatorul modelului care dorim sa-l achizitionam cat si firma distribuitoare (vis-a-vis de pixelii morti si nu numai). Iar la cumparare LCD-ul se verifica de pixeli morti cu DeadPixelTester si pentru geometrie cu NokiaMonitorTest.
La final imi permit sa ma pun in pielea cumparatorului. Astfel, fara sa ma gandesc la un buget exact, eu as incerca sa iau un LCD de 19″ buget (ultimele modele ofera specificatii mai mult decat decente la preturi intre 850 si 950 RON), de la o firma consacrata (BenQ, Samsung, Iiyama, Philips, ViewSonic, NEC, LG, Sony), cu maxim 8 ms, cat mai aproape de 300 cd/m2, 700:1, DVI si TCO03.
Consider cel mai bun LCD 19″ calitate / pret: BenQ FP93G (sub 850 RON)
Consider cel mai bun LCD 19″ gaming: ViewSonic VX922 (sub 1300 RON)