Site icon Arena IT

Lentile magnetice pentru telefon

Camerele din telefoanele mobile nu au reusit pana acum sa rivalizeze camerele digitale, in mare parte din cauza lipsei de lentile performante. Senzorii au suficienta putere, insa pur si simplu nu este loc pentru lentile. Iar solutiile externe anulau complet portabilitatea telefonului, sau aveau un mecanism de atasare usor peste mana.

Dar toate acestea sunt de domeniul trecutului. Pentru ca sunt disponibile acum kit-uri de lentile care se ataseaza magnetic la telefon, cum nu s-ar putea mai simplu. Tot ce trebuie este sa lipim un inel metalic care vine la pachet, si pe care se vor prinde ulterior lentilele.

Inelul metalic, teoretic atasat permanent, este suficient de mic pentru a nu modifica in nici un fel dimensiunile telefonului. Iar lentila se poate adauga si scoate dupa nevoie, fara prea multa bataie de cap. Pur si simplu o pozitionam pe inelul metalic.

Momentan sunt disponibile trei astfel de lentile: wide angle, fish eye si tele (2x zoom). Si sunt compatibile cu majoritatea camerelor integrate in telefoane mobile, PDA-uri, dar chiar si cu o multime de webcam-uri integrate.

Pretul unei astfel de lentile este de 17 – 20 $, in functie de modelul ales.

Exit mobile version