Site icon Arena IT

LucidLogix vrea sa unifice Crossfire-ul si SLI-ul

LucidLogix nu este un nume tocmai cunoscut in industria placilor video. Insa ei au creat chip-ul Hydra Engine 100, care va da o noua identitate procesarii multi GPU. Momentan aceasta procesare este net impartita intre Crossfire si SLI. Cele doua tehnologii sunt similare, insa complet incompatibile.

Insa Hydra vrea sa le combine, si sa le si surclaseze in acelasi timp. Totul se face prin chip-ul hardware efectiv, ajutat de un driver pe masura. Ce face Hydra? Pe de o parte poate pune sa lucreze impreuna pana la patru placi video, indiferent de producatorul lor (AMD sau nVidia).

Iar pe de alta parte ofera un spor de performanta liniar cu fiecare noua placa adaugata (adica doua HD 3850 de exemplu ar fi de fix 2 ori mai performante decat o singura placa HD 3850, indiferent de joc, trei HD 3850 ar fi de 3 ori mai rapide ca una singura etc). Si asta este posibil pentru ca se indeparteaza de la clasicul mod de a renda pe mai multe placi.

Momentan tehnologia SLI si Crossfire fie atribuie jumatate din ecran unei placi si jumatate celeilalte, fie un cadru este rendat de prima placa, iar urmatorul de cea de-a doua. Insa Hydra are alta abordare: chip-ul imparte rendarea pe munci specifice. O placa se ocupa de iluminare, alta de personajul principal, alta de podea etc. Iar in ziua de azi a shader-elor unificate, Hydra poate timite suficiente munci unei placi pana ce aceasta este folosita la maxim (bineinteles distributia se face in mod egal in cadrul sistemului multi GPU).

Si pentru ca Hidra foloseste un driver propriu pentru a renda scenele, este compatibil cu orice joc, indiferent de performantele driver-ului video pentru acel joc. Din pacate insa ideea de Crossfire + SLI mai are o piedica: Windows. Nici XP nici Vista nu permit mai mult de un driver grafic activ. Deci fie Catalyst fie Forceware, si nu ambele. Asa ca, desi teoretic este posibil sa cuplam o placa AMD cu una nVidia de acum inainte, practic Microsoft nu ne lasa.

Hydra deschide insa doua oportunitati majore. Acest chip va permite producatorilor de placi de baza sa atinga o compatibilitate Crossfire si SLI simultana, fara chip-uri scumpe ca nForce 200.

Si in acelasi timp va aduce placile video dual GPU cu performante duble fata de modelul single GPU, prin inlocuirea puntii Crossfire / SLI cu acest chip Hydra. AMD ar trebui sa speculeze rapid aceasta idee, avand in vedere ca modelele sale de top sunt dual GPU, si Hydra ar insemna un spor de performanta mai mult decat frumos.

Exit mobile version