Site icon Arena IT

McAfee cumparat de Intel

Pentru ca Intel o duce bine, bine de tot, inregistrand cel mai bun sfert fiscal din istoria companiei, s-a pus pe achizitii. Ultima dintre acestea este achizitia firmei de securitate McAfee. Valoarea tranzactiei s-a situat in jurul sumei de 8 miliarde de $.

Mai precis, achizitia i-a costat pe cei de la Intel 7.68 miliade de $ pentru ca pretul unei actiuni a fost de 48 $. Intel a specificat clar ca a cumparat McAfee pentru a-si consolida securitatea la nivel de retele si tehnologii wireless.

Intel este unul dintre cei mai mari producatori de chipset-uri wireless si considera ca, la ora actuala, securitatea in acest domeniu lasa de dorit. Mai mult, achizitia ii va ajuta sa-si dezvolte mai bine ceea ce se numeste „hardware-enhanced security”, adica implementarea elementelor de securitate a datelor direct la nivel hardware.

McAfee a avut un an fiscal bun in 2009. Castigurile totale s-au ridicat la 2 miliarde de $. Firma a fost infiintata in 1987 in Santa Clara, California, aceeasi localitate unde-si are si Intel sediul.

Exit mobile version