De dimineata va spuneam ca Intel si MediaTek vor colabora si vor oferi SoC-uri cu 5G integrat. MediaTek tocmai a anuntat primul chipset cu 5G ce va fi disponibil pe telefoanele mobile. Se numeste Dimensity 1000 si este chiar foarte interesant.
Este un SoC realizat pe 7nm ce integreaza un modem 5G si are suport pentru Wi-Fi 6. Vitezele pe care le poate atinge pe 5G sunt de 4.7Gbps download si 2.5 Gbps upload.
SoC-ul are la interior cele mai noi nuclee de la ARM, 4 Cortex-uri A77 la 2.6GHz si 4 Cortex-uri A55 la 2GHz pentru consum redus de energie si pentru sarcini mai putin intensive.
SoC-ul dispune si de un GPU Mali G77 cu procesor secundar APU si procesor de imagine care suporta o camera foto de maxim 80MP sau setup-uri formate din mai multe camere in combinatii de 32 + 16MP. Deci maxim 2 camere pe aceasta platforma.
Aceasta noua platforma de la MediaTek va putea fi regasita de anul viitor in telefoanele mid-range sau chiar high end de la producatori mai mici.