
Satya Nadella, CEO-ul Microsoft, se declară nemulțumit de rata de adopție a inteligenței artificiale și are temeri cu privire la formarea unei bule speculative. Acesta dorește ca AI-ul să pătrundă în mult mai multe domenii de activitate, însă, în momentul de față, doar industria IT este cu adevărat interesată de această tehnologie, restul amânând sau evitând complet integrarea AI-ului în fluxul de lucru.
După cum a subliniat și Nadella, în cadrul conferinței World Economic Forum de la Devos, entuziasmul și investițiile din jurul AI se asemănă izbitor cu bula dotcom de la începutul anilor 2000, iar dacă companiile din domeniu nu vor acționa rapid pentru ca tehnologia să aducă beneficii reale sunt șanse foarte mari ca în cel mult câțiva ani să asistăm la un colaps și la foarte multe falimente. O rată de adopție redusă, așa e acum acum, dar menținută pe termen lung, înseamnă aproape sigur o bulă speculativă. Până acum, companiile AI au beneficiat de investiții colosale și au operat în pierdere, iar rezultatele se lasă așteptate. Cu excepția abonamentelor, care de cele mai multe ori sunt la prețuri modice, respectiv a reclamelor, industria nu a reușit să găsească o modalitate de monetizare care să asigure profitabilitatea pe termen lung, iar pe măsură ce sumele alocate cresc, investitorii vor avea nevoie și de unele semnale pozitive.
Cu toate acestea, CEO-ul Microsoft se declară optimist și declară că inteligența artificială deja are un impact semnificativ în domeniul IT, fiind deja integrat în soluțiile mobile și de cloud. Totodată, din câte susține acesta, acolo unde a fost implementat corect, AI-ul a adus creșteri semnificative de productivitate, reducând în același timp volumul de lucru pentru personalul uman și eliminând aproape complet erorile.
Via Techspot
Ar putea începe cu curtea proprie, de pildă să nu mai bage peste tot Copilot-ul în Windows 11 și browser-ul Edge, nu știu, zic și eu.