În contextul știrii de ieri am luat legătura cu cei de la DIGI, pentru a afla ce se întâmplă cu clienții lor, care au opțiunea HBO activă.
Pentru cei care au ratat informația, începând cu 24 martie 2025, HBO va implementa modificări semnificative în planurile de abonament ale platformei MAX din România. Nu are rost să detaliez mai mult, aveți știrea mai sus.
Ce este important este că DIGI are acea extraopțiune HBO care permite accesul la MAX pe baza acestuia. Ei bine, dacă sunteți, ca mine, în această situație, aflați că nu se schimbă nimic pentru voi, cel puțin la acest moment. Bănuiesc că la fel este și pentru ceilalți operatori CA-TV, care oferă servicii similare.