Site icon Arena IT

Mozilla Fennec Beta 1

Mozilla a lansat prima versiune beta pentru Fennec, browserul pentru terminale mobile care incearca sa transpuna succesul Firefox in lumea internetului mobil. Internetul accesat prin intermediul platformelor mobile este, in opinia specialistilor, segmentul cu cea mai rapida rata de crestere in acest an, astfel ca miscarile de trupe din acest domeniu nu mai surpind pe nimeni.

Pe o piata tot mai aglomerata de browsere destinate segmentului mobil, din care fac deja parte Opera Mini, Android sau Mobile Safari, Mozilla incearca sa isi faca loc cu un nou proiect, denumit Fennec. In acest sens, compania a lansat in aceasta saptamana prima versiune beta pentru Fennec, depasind astfel stadiul Alpha 2 de la finalul anului trecut.

Chiar daca este disponibil exclusiv pentru Nokia N810, Fennec Beta 1 reprezinta prima ocazie de a vedea modul in care Mozilla incearca sa ofere un browser mobil capabil sa atace suprematia detinuta de Opera Mini. Bineinteles, cele mai importante facilitati sunt importate de la fratele mai mare si mai celebru, Firefox.

Interfata de utilizare permite paginarea si realizarea efectului de zoom intr-un stil asemanator celui implementat de Opera Mini. Pagina web se poate extinde pentru a se incadra pe tot display-ul, insa daca aceasta este mutata intr-o parte sunt disponibile mai multe optiuni, printre care bookmark-uri sau butoane de navigare back si forward. Bineinteles, nu lipseste posibilitatea de a utiliza mai multe tab-uri.

La fel ca Firefox 3, Fennec beneficiaza de o bara de adresa multifunctionala, care actioneaza si ca motor de cautare. De asemenea, sunt disponibile link-uri rapide catre cele mai populare motoare de cautare, dar si catre site-uri precum Wikipedia. In plus, browser-ul beneficiaza si de un add-on pentru memorarea parolelor, alte plug-in-uri putand fi de asemenea dezvoltate.

Fennec Beta 1 suporta tehnologia Flash, iar codurile Javascript sunt generate pe baza motorului TraceMonkey, utilizat si in viitorul Firefox 3.5.

Mozilla nu a anuntat inca o data de lansare pentru versiunea finala a browser-ului Fennec, insa se anticipeaza ca aceasta va fi disponibila pentru o gama larga de terminale mobile.

Exit mobile version