In timp ce foloseam Nokia 1 Plus m-am aflat in situatia in care chiar trebuia sa recomand un telefon entry-level unei persoane in varsta, pe care sa poata asculta muzica de pe YouTube si sa primeasca poze pe WhatsApp. Daca ati citit review-ul dedicat lui 1 Plus deja stiti ca nu l-am putut alege pe respectivul si am luat la risc un model nou nout tot de la Nokia si anume 2.2. Fiind cel responsabil de transferat contacte pe noul telefon si configurat aplicatiile, am petrecut cateva ore cu Nokia 2.2 si urmeaza sa va spun daca merita atentia in segmentul entry-level sau am fost nevoit sa il trimit inapoi.
Cuprins
- Design si constructie
- Software, specificatii si utilizare
- Ecran si sunet
- Baterie
- Pret si concluzie
Design si constructie
Nokia 2.2 este realizat din policarbonat cu un finisaj lucios. Ecranul nu pare sa beneficieze de nici un fel de Gorilla Glass, iar bateria este detasabila. Este dual SIM, iar slotul pentru a doua cartela poate fi utilizat pentru card SD de pana la 400GB. Frontal avem un teardrop care ascunde camera de selfie-uri, pe partea stanga butonul dedicat Google Assistant (care se poate dezactiva), iar pe partea dreapta butonul de power si de volum. Cred ca Nokia 2.2 este cel mai ieftin telefon care are Google Assistant (nu GO) pe el. Jack-ul de 3.5mm a fost pastrat, iar incarcarea se face prin vechiul port microUSB. Fara senzor de amprenta.

Software, specificatii si utilizare
La fel ca toate telefoanele Nokia, se afla in programul Android One si ruleaza cea mai recenta versiune: Pie. Avem Digital Wellbeing, pana si deblocare faciala. Cat l-am folosit pe YouTube si WhatsApp telefonul a mers acceptabil, nu voi zice extraordinar de bine pentru ca acela e teritoriul flagship-urilor. Raspunde suficient de prompt la comenzi si nu m-a scos din pepeni precum a facut-o fratele mai mic.
Procesorul folosit este un Mediatek A22 quad-core la 2.2Ghz, cu 2GB RAM si 16GB pentru stocare. Sistemul de operare ocupa 10GB din spatiul telefonului in momentul in care il scoti din cutie si practic mai ramai cu 6GB pentru aplicatii si poze. As recomanda folosirea unui card de 32GB pentru ca in cateva luni, telefonul va ramane fara spatiu.
Ecran si sunet
Ecranul este un IPS LCD de 5.71inch, rezolutie 720 x 1520 si aspect 19:9. Surprinzator este mult mai bun decat cel oferit pe Nokia 1 Plus, albul este mai puternic, culorile mai vii si vizibilitatea mult mai buna in general.
Sunetul este asigurat de difuzorul aflat pe spatele telefonului. Pentru a avea un sunet cat mai natural, telefonul trebuie tinut cu ecranul in jos, altfel sunetul va fi influentat de tipul de suprafata pe care e asezat. Este puternic si isi face treaba fara pretentii.
Baterie
Bateria de 3000mAh ii asigura o autonomie de 1 zi, 1 zi jumatate si se incarca undeva intre 2 si 3 ore. Dupa cum spuneam, este detasabila.
Pret si concluzie
Nokia 2.2 il gasiti la pretul de 500RON la evoMAG. Este cu 60RON mai scump decat Nokia 1 Plus dar este mult mai bun. Pentru cei care doresc sa efecuteze apeluri telefonice, SMS, convorbiri WhatsApp si ocazional continut de pe YouTube reprezinta o alegere buna.