Compania finlandeza isi propune astfel sa profite de faptul ca este lider pe piata telefoniei mobile pentru a obtine profituri cat mai mari din internetul mobil. In acest sens, Nokia a anuntat marti ca va achizitiona compania canadiana OZ Communications, care furnizeaza acces pentru cele mai populare programe de tip instant messaging si email.
Prin aceasta achizitie, Nokia va putea oferi un acces facil catre programe de IM si mail precum Gmail, Yahoo Messenger, Windows Live Messenger sau AOL. In prezent, OZ are un portofoliu de peste 5,5 milioane de utilizatori platitori.
Astfel, Nokia va fi in masura sa ofera o paleta completa de servicii mobile, principalele tinte fiind platformele Series 40 si S60.
Achizitia trebuie sa primeasca aprobarea organismelor competente si va fi finalizata in ultimul trimestru al anului 2008. Dupa achizitie, OZ va deveni parte integrata a departamentului de Servici si Software a Nokia. Detaliile financiare ale tranzactiei nu au fost anuntate.
Desi veniturile obtinute din internetul mobil sunt deocamdata relativ mici, potentialul de crestere al pietei este urias, datorita dezvoltarii unor noi tehnologii care permit accesarea internetului pe mobil la viteze net superioare.
In plus, numarul utilizatorilor de telefoane mobile a depasit deja 4 miliarde, pe cand PC-ul este disponibil in aproximativ 1 miliard de case.