În ciuda competiției aproape inexistente, NVIDIA continuă ofensiva pe segmentul high-end. Astăzi a fost anunțat NVIDIA Titan RTX, cel mai puternic GPU desktop de pe piață. Nu este un procesor grafic destinat neapărat gaming-ul, ci mai degrabă activităților intensive, accelerate de procesoare grafice, cum ar fi cercetarea în domeniul inteligenței artificiale, prelucrarea de date și realizarea de conținut video. Titan RTX este bazat pe arhitectura Turing și livrează o putere de procesare de 130 de teraflops.
Vine la bord cu 576 nuclee Turing Tensor și 72 nuclee Turing RT, pentru o performanță de 11 GigaRays în aplicații ray-tracing, și dispune de 24 GB de memorie RAM GDDR6, cu o lățime de bandă de 672 GB/s – de două ori mai mult decât vârful de gamă consumer RTX 2080 Ti. Titan RTX suportă și tehnologia NVIDIA NVLink la o lățime de bandă de 100 GB/s, care permite utilizarea sa în configurații multi-GPU.
Totodată, GPU-ul are 4608 nuclee CUDA, rulează la o frecvență de 1350 Mhz (până la 1770 Mhz în boost) și vine cu un TDP de 280 wați. Prețul? Țineți-vă bine. 2.499 dolari, adică în jur de 10.000 Lei. NVIDIA Titan RTX va ajunge pe piață până la sfârșitul lunii.
Sursa: NVIDIA Newsroom