Site icon Arena IT

Un OnePlus inaugurează primul punct de prezentare a produselor din România și lansează OnePlus Watch 2, cel mai nou ceas inteligent din portofoliu.

OnePlus a inaugurat astăzi primul său punct de prezentare a produselor în Promenada Mall din București, amplasat la intrarea din Barbu Văcărescu, parterul clădirii.

Începând de astăzi și până pe data de 23 aprilie, clienții au oportunitatea să testeze cele mai recente produse din portofoliul OnePlus, printre care se numără OnePlus 12, OnePlus 12R, OnePlus Open și OnePlus Watch 2, având șansa de a câștiga premii surpriză garantate.

Ciprian Mirea, Country Manager OnePlus în România, a subliniat: Unul dintre obiectivele echipei noastre din România este de a facilita interacțiunea brandului cu fanii și consumatorii. În acest sens, în perioada 15 aprilie – 23 aprilie, toți vizitatorii Promenada Mall din București sunt invitați să testeze produsele noastre în noul punct de prezentare situat la intrarea din Barbu Văcărescu și au șansa de a câștiga premii surpriză sau de a beneficia de reduceri de până la 700 de lei pentru achizițiile de produse OnePlus efectuate din magazinul online oppostore.ro.

În plus, OnePlus lansează la nivel local cel mai recent model de ceas din portofoliu, OnePlus Watch 2, care va fi disponibil pentru achiziție începând cu data de 22 aprilie pe platforma online www.oppostore.ro. OnePlus Watch 2 aduce o serie de inovații pe piața ceasurilor inteligente, inclusiv o arhitectură Dual-Engine unică, ce integrează două chipseturi, o interfață hibridă Wear OS și o durată a bateriei de până la 100 de ore în modul Smart, împreună cu un design premium.

O caracteristică deosebită a OnePlus Watch 2 este durata sa de viață a bateriei, susținută de arhitectura Dual-Engine. Acesta este echipat cu două chipseturi de vârf, Snapdragon W5 și BES 2700 MCU, care combină performanța cu eficiența energetică. Chipsetul BES2700 rulează un sistem de operare în timp real și se ocupă de sarcinile de fundal și de cele simple, în timp ce Snapdragon W5 este activ pentru sarcini complexe, cum ar fi rularea aplicațiilor Google preferate de utilizator.

Cu o baterie de 500mAh și tehnologia de încărcare rapidă VOOC de 7.5W, OnePlus Watch 2 poate oferi până la 100 de ore de utilizare obișnuită în modul Smart sau până la 12 zile în modul de autonomie extinsă. Cu o memorie RAM de 2GB și o capacitate de stocare ROM de 32GB, ceasul oferă o experiență fluidă și o performanță fiabilă în orice moment.

Funcțiile de fitness și sănătate ale OnePlus Watch 2 sunt extinse, oferind suport pentru peste 100 de sporturi și furnizând informații detaliate despre sănătate și fitness prin intermediul aplicației OHealth. De asemenea, ceasul este compatibil cu Health Connect by Android care permite utilizatorilor să-și sincronizeze datele de sănătate în siguranță cu alte aplicații și dispozitive de sănătate și fitness compatibile.

Pe lângă funcțiile de fitness, OnePlus Watch 2 vine echipat cu cele mai recente aplicații Google pentru Wear OS, precum Maps, Assistant, Wallet și Calendar, oferind o experiență completă și integrată cu ecosistemul Android.

Designul OnePlus Watch 2 se îmbină perfect cu seria OnePlus 12, având o carcasă rotundă și un ecran protejat cu cristal de safir 2.5D, conferind rezistență la zgârieturi fără a compromite claritatea. Fabricat din oțel inoxidabil și certificat conform standardului militar american MIL-STD-810H, OnePlus Watch 2 este rezistent la condiții dificile și stres ambiental, fiind protejat și împotriva apei conform standardului IP68 și ratingului de rezistență la apă de 5ATM, asigurând o performanță excelentă în orice situație, de la plajă la înot sau în deșert.

OnePlus Watch 2 poate fi achiziționat din magazinul online începând cu data de 22 aprilie la un preț recomandat de 1.599 lei.

Exit mobile version