Site icon Arena IT

Opinie nepopulară: de ce decizia Auchan de a renunța la casieri nu este una de blamat

Săptămâna trecută a făcut vâlvă o știre despre Auchan, care a anunțat că va renunța la casieri și va automatiza procesul de încasare.

În prezent, 12 dintre magazinele Auchan (hypermarketuri, supermarketuri și magazine de proximitate MyAuchan) din București, Cluj, Constanța, Brașov, Iași și Timișoara sunt deja echipate cu noul sistem de case, urmând ca până în 2025 acesta să fie disponibil în toate unitățile rețelei.

Am cunoscuți care au declarat sus și tare că nu își vor mai face veci pururi cumpărăturile acolo (bine, unii abia dacă călcau prin acel magazin, dar na, fie și un lup mâncat de o oaie!) și că măsura anunțată este o discriminare cu privire la muncitorii români, făcută de capitaliștii străini. Vorba unui vecin, aflat la masa de la birt, atunci când l-a întrebat chelnerița dacă va plăti consumația, în același timp în care un chefliu îl chestiona despre pandemie: Sunt interese mari la mijloc!

La fiecare revoluție tehnologică s-a întâmplat la fel: când primele populații de vânători-culegători au ales agricultura la schimb, au fost destule triburi care au protestat; la începutul revoluției industriale a venit rândul agricultorilor să se plângă că le dispar joburile; iar mai recent, cei care făceau muncă fizică au fost înlocuiți de mașinării sau roboți și s-au revoltat… Nimic nou sub soare! Ba, mai mult, oamenii au supraviețuit și au dezvotat cunoștințe superioare, care le-au generat, la schimb, o existență mai ușoară. Dacă am fi ascultat de primele triburi care voiau doar să vâneze și să culeagă fructe, nu aveam acum apartamente confortabile, table și telefoane inteligene etc!

Singura diferență față de vechile revoluții este dată de faptul că digitalizarea și robotizarea vor înlocui și activitățile mai puțin fizice, dar care tot nu au nevoie de multă pregătire. Pentru că jobul de casier nu este unul complex și nici nu necesită multe diplome.

Să nu mă înțelegeți gresit – nu disconsider vreo meserie anume, nu sunt plătit de vreo corporație care vrea să scape de joburile noastre și nici android nu sunt, deși mi-am făcut selfie cu unul, la MWC 2023. 😉

Doar că sunt realist: cu cât avansăm mai mult tehnologic, cu atât mai multe joburi actuale vor dispărea. Tot ce avem de făcut este să observăm trendul și să nu pierdem trenul. Mai pe românește – să ne specializăm pe mai multe domenii, sau pe unele care nu vor fi ”ucise” de tehnologie prea curând.

Foarte interesant este că prin 2019, deși cred că date ar putea exista și de mai devreme, românii identificaseră deja destul de acurat joburile care urmau să fie înlocuite de roboți. Bașca, puțin peste 2% credeau că taman casierii nu vor avea de suferit?

Unde vreau să ajung cu articolul acesta? Păi simplu – ar trebui să învățăm să ne adaptăm (apropo, poate am timp, o dată, să scriu și despre schimbarea de paradigmă din educație vs muncă) la schimbări, atât noi, ca indivizi, dar și ca sistem de educație. Mai simplu – să nu mai producem români care să se angajeze casieri, ci români care să lucreze în IT, aeronautică, digitalizare etc. A! Și am mai putea renunța la ipocrizie…

Am să închei cu o anectodă, care nu știu cât de reală este, pe care am citit-o în copilărie, despre George Stephenson, cel care a pus în funcțiune, pe la început de 1800, prima locomotivă cu aburi pe o rută comercială. Britanicii povestesc că inventatorul s-a pregătit temeinic pentru orice fel de întrebare ar fi putut primi, atunci când a fost convocat de o comisie parlamentară, care urma să decidă aprobarea sau respingerea ideii. Ei bine, o singură întrebare l-a pus în încurcătură – cea a unui lord distins, care, în timp ce își răsucea mustățile date cu pomadă, i s-a adresat:

Domnule Stephenson, ce măsuri veți lua pentru a împiedica uciderea taurilor care vor ataca locomotivele?

Vădit încurcat, omul nostru s-a bălbâit puțin, dar a reușit să articuleze următorul răspuns, care a fost pe placul comisiei:

Stimați lorzi și membrii ai parlamentului, vă rog să țineți cont că vitele, deci și taurii, nu sunt simple dobitoace, ci sunt animale domestice, dotate cu oareșcare inteligență, care le va împiedica de la astfel de misiuni sinucigașe.

Ca și Stephenson, și eu am încredere că românii sunt destul de inteligenți să nu ”plece pe fentă” și să se pregătească pentru viitor.

Exit mobile version