Site icon Arena IT

Opinie nepopulară: după schimbările de la abonamentul cel mai ieftin YOXO, oferta lor nu mai este cea mai bună de pe piață

Yoxo este un serviciu de telefonie mobilă digitală oferit de Orange România, bazat pe un model 100% digital și gestionat printr-o aplicație mobilă. A fost lansat oficial în 2020 în România, ca un răspuns la tendințele moderne de flexibilitate și autonomie în gestionarea abonamentelor mobile.

Folosesc un eSIM de la YOXO de vreo doi ani, pe care l-am ales ca număr secundar, pentru campanii promoționale la care nu doream să fiu neapărat deranjat, fie pentru opțiunea de 10GB de date mobile, pentru că, la locația biroului unde lucram, semnalul era mai bun pe YOXO decât pe DIGI, rețeaua mea principală.

Am apreciat beneficiile oferite de rețea, la fel cum am știu să analizez minusurile acesteia:

Fără contract pe termen lung – utilizatorii pot modifica sau întrerupe abonamentul oricând, fără penalizări.
Administrare exclusiv digitală – totul se face prin aplicația Yoxo (activare, modificare, reîncărcare, anulare).
Costuri transparente și accesibile – facturare lunară fără taxe ascunse.
Opțiuni flexibile – poți schimba abonamentul lunar în funcție de nevoi.
Rollover pentru date mobile – traficul neconsumat se reportează în luna următoare.
Conectivitate 4G/5G – folosește infrastructura Orange, una dintre cele mai performante din România.
Plată automată prin card – nu trebuie să îți amintești să plătești manual.

Doar pentru utilizatorii digitali – lipsa unui call center clasic, suportul este doar online prin chat.
Necesită card bancar – plata se face exclusiv prin card, ceea ce poate fi un inconvenient pentru unii utilizatori.
Fără telefoane incluse – spre deosebire de abonamentele clasice, Yoxo nu oferă telefoane la preț redus.
Acoperire limitată în roaming – în afara UE, costurile pot fi mai mari față de alte abonamente Orange.

După cum v-ați dat deja seama, abonamentul ales de mine era cel mai ieftin, de 9 lei, pentru că nu aveam nevoie de resursele lui în mod constant. Dar, pentru posteritate, las opțiunile valabile pînă recent:

Ei bine, la final de februarie, am aflat că operatorul MVNO a decis să reducă de la 10 la 1 GB opțiunea de internet, pentru abonamentul acesta, lucru care va dezamăgi destui clienți. Zic asta, din două motive. Primul se referă la adresabilitate ofertei lor, care era aproape exclusiv direcționată spre tineri și adolescenți, adică persoane cu venituri reduse, dar cu trafic semnificativ de date. Al doilea este datorită faptului că, deși clienții existenți nu sunt inițial afectați, o dată ce aleg alt pachet, nu vor putea reveni la vechiul status și rămân și ei cu 1GB de internet. Spre exemplu, știu persoane care foloseau același plan ca mine, dar pe perioada concediilor, treceau la unul superior, din motive de roaming, urmând ca, după o lună, să revină la cel ieftin. 🙂

Dacă ar fi să mă uit pe piața de telecom locală, chiar și acum văd opțiuni mai bune, pe care vi le prezint mai jos, în ordinea alfabetică a operatorilor, ca să nu existe supoziții cu privire la acest aspect. Nu de alta, dar am mai fost acuzat că primesc bani pentru articolele mele de la Apple, producători din China sau de la cei locali. 🙂

DIGI

Operatorul autohton a renunțat la cartelele prepaid încă din 2023, deci singurele opțiuni sunt abonamentele postpaid. Chiar dacă discutam despre perioadă contractuală, ceea ce YOXO nu avea, tot descoperim că, la 2 euro/lună, adică tot pe acolo cu cei 9 lei ai YOXO (iertați repetiția), avem următoarele resurse incluse:

Practic, dacă alegi DIGI, ai și roaming și internet nelimitat și acoperire 5G (atâta cât este). Singurul avantaj care le-ar rămâne celor de la YOXO ar fi minutele și SMS naționale nelimitate, față de cele 200 de minute naționale și sms contra cost de la abonamentul de 2 euro. Cu toate acestea, pentru că target group-ul este tineretul, care comunică prin aplicații de mesagerie, nu cred că ar fi deloc o pierdere portarea.

Mai multe detalii despre oferta lor de abonamente găsiți aici.

Orange

La Orange, compania-mamă a YOXO, avem opțiuni atât prepaid, dar și postpaid. Ca să începem cu prima, la 5 Euro (cam de două ori și jumătate prețul de 9 lei de la YOXO) avem ca resurse:

Dacă ne mutăm la abonamente, găsim ceva și mai interesant, pentru că Fun 6 este redus la jumătate, pentru portare:

Oarecum logic, oferta de la cartelă este sub ce oferă YOXO, pentru a evita canibalizarea internă. Pe de altă parte, cei 3 euro de la abonament presupun fix 6 lei în plus față de YOXO pentru opțiuni superioare.

Pentru curioși, ofertele de la cartelă și abonament pot fi consultate aici și aici.

Telekom

Operatorul magenta, care urmează să dispară în curând de pe piață, are și el oferte demne de luat în calcul. Ca și la ceilalți, pornim de la abonamente, unde, la 3 euro (vezi mai sus ce presupune în plus, ca și cost în lei) avem Nelimitat 5 redus:

Cei care mai vor să plătească 1 euro în plus (deci dublul abonamentului YOXO), au Nelimitat 8, la 4 euro:

Telekom are un serviciu similar YOXO, la cartelă, denumit eCartela #BESTY, care vine cu următoarele resurse, la 2 euro (deci cu un lei peste cei 9 de la YOXO):

Detalii despre abonamentele Telekom pot fi consultate aici, iar despre cartele – aici.

Vodafone

Vodafone nu este prea prietenos în oferte. De altfel, am scris aici și aici ce cred eu despre operatorul roșu, deci nu mai reiau subiectul. Apropo, poate vă ajută să știți că Vodafone renunță la rețeaua 3G!

Cel mai accesibil abonament ”roșu” este RED Unlimited, care e redus la jumătate – 4 euro (deci dublu față de cei 9 lei, dar cam cât cei 19 lei de la opțiunea YOXO superioară) la portare și care conține:

De menționat că reducerea e valabilă doar 9 luni din cele 24 de perioadă contractuală.

Cartela cea mai ieftină este Oferta 6, care costă 5, nu 6 euro. 🙂 Ei bine, la ea avem următoarele resurse:

Detalii despre abonamentele Vodafone găsiți aici, iar despre cartele puteți să vă informați aici.

În loc de concluzie

Dacă ar trebui să renunț la YOXO din cauză că pierd opțiunea de 10 GB la 9 lei, aș migra fără a sta pe gânduri la abonamentul de 2 euro de la DIGI sau la eCartela #BESTY de la Telekom (cu toate riscurile care derivă din viitorul exit). Practic, cel puțin pentru mine, YOXO nu mai este deloc ”apetisant” ca număr secundar. Singurul motiv pentru care rămân clientul lor este că nu schimb abonamentul, deci rămân cu aceleași beneficii.

Articolul de față reprezintă strict opinia editorului și nu este parte a vreunui contract cu unul dintre operatorii de telefonie.

Exit mobile version