Opinie nepopulara – Internetul a devenit greu de folosit si nu este deloc intuitiv

Am în minte articolul ăsta de mai bine de un an. M-am tot oprit din a-l scrie, poate pentru că speram să mă răzgândesc. Că poate e doar o impresie de moment. Că poate sunt eu obosit. Am tot căutat contraargumente și m-am mințit singur că totul e în regulă. Dar nu e.

Dacă eu, un om care a crescut cu internetul, care a prins Yahoo Messenger, DC++, vremea forumurilor, apoi social media și aplicațiile de azi,  dacă eu simt că internetul a devenit greu de folosit, cum ar putea să se simtă părinții mei, care au peste 50 de ani?

Internetul s-a transformat radical în ultimele două decenii. Cândva era simplu: căutai ceva pe Google, dădeai click și găseai ce aveai nevoie. Astăzi, experiența e un haos digital. Fiecare căutare pe Google te duce pe un site cu zece reclame înainte de a ajunge la conținut. Te lovește o fereastră pop-up care cere să accepți cookie-uri. Dacă reușești să le închizi, apare alta cu newsletterul. Iar după ce scapi și de aceea, îți dă un overlay cu reduceri sau cu un chatbot. Totul, înainte să citești primul cuvânt din ce căutai.

Reclamele

Înțeleg nevoia site-urilor de a afișa reclame. E sursa lor de venit. Dar când reclamele acoperă integral conținutul, când butonul de închidere e aproape invizibil sau intenționat plasat greșit ca să dai click greșit și să fii redirecționat, totul devine o bătaie de joc. Vrei să-ți plătești factura la internet, dar ajungi fără să vrei pe un site cu reclame la „mame singure la 3 km distanță”. Nu e doar deranjant, e periculos și frustrant. Îți pierzi răbdarea, nu știi cum să revii la ce făceai și poate în final renunți și te duci fizic la ghișeu, doar ca să eviți tot haosul.

Pop-up

Pop-up-urile sunt o altă problemă majoră. Intri pe un magazin online și înainte să vezi produsele, te întreabă dacă vrei să te abonezi la newsletter, apoi dacă ai văzut ultimele oferte, apoi dacă vrei să primești notificări. Fiecare fereastră e greu de închis, unele nu au buton clar de închidere, iar tot acest bombardament vizual nu face decât să-ți alunge pofta de a mai folosi acel site.

Autentificarea

Autentificarea în sine a devenit o întreagă aventură. Trebuie să ai cont, să introduci o parolă, apoi un cod primit prin SMS sau email, eventual să confirmi și printr-o aplicație de autentificare. Totul pentru a intra pe un cont banal, poate chiar pe un site unde nici nu ar trebui să fie nevoie de atâta securitate. Pentru o persoană tânără, lucrurile sunt deja obositoare. Pentru un părinte de 50 de ani, totul devine de neînțeles. Nu pricepe de ce trebuie să caute un cod într-un email plin de spam, de ce nu merge parola veche sau de ce e nevoie de atâția pași. Și mai grav, de multe ori codul nici nu vine, sau vine cu întârziere, și te face să reiei procesul de la zero.

Mail

Mailul, care ar trebui să fie un instrument simplu și eficient, a devenit o groapă de spam. M-am dezabonat manual de la zeci de newslettere, dar după câteva luni aceleași site-uri îmi trimit iar mailuri. Nu le-am accesat din nou, nu mi-am dat consimțământul, dar ele continuă să apară. Imaginează-ți cum e pentru cineva care nu are reflexul de a verifica dacă un mail e real sau înșelător. O persoană în vârstă e ușor de păcălit. Ofertele false, premiile inexistente sau emailurile de tip phishing sunt un pericol real.

Mesajele de cookie-uri

Până și mesajele legate de cookie-uri au devenit enervante. Mă gândeam că o să-mi intre în reflex să dau OK și să merg mai departe. Dar nu. Unele site-uri afișează acel mesaj pe tot ecranul. Alteori trebuie să scrollezi ca să vezi butonul. Pagina nu e redată corect, trebuie să dai refresh și uneori pierzi ce ai căutat inițial. Totul pentru o acțiune banală, care ar fi trebuit să dureze o secundă.

Social media

Și dacă vorbim despre ce s-a schimbat radical în rău, atunci trebuie menționată și social media. Ceva ce ar fi trebuit să ne apropie și să ne ajute să comunicăm, s-a transformat într-o fabrică de distragere, manipulare și frustrare. Platformele sunt din ce în ce mai greu de folosit pentru scopul lor de bază: interacțiunea cu prieteni și familie. Acum sunt pline de reclame, conținut sponsorizat, clipuri irelevante. Feed-ul nu mai e cronologic. Nu mai controlezi ce vezi. Uneori nici nu mai știi de ce vezi un anumit clip sau o anumită postare. Algoritmii decid pentru tine și îți toarnă în față un flux infinit de distracții, controverse, fake news, și conținut repetitiv sau obositor.

Pentru părinții mei, social media e un labirint. Nu știu ce înseamnă un reel, un story sau un grup privat. Apasă pe ceva și le dispare aplicația sau primesc notificări cu subiecte pe care nu le-au căutat niciodată. Se simt pierduți, manipulați, și de cele mai multe ori frustrați. Și sincer, încep să-i înțeleg din ce în ce mai bine.

Povestioară

Și ca să înțelegeți exact cât de absurdă a devenit lumea digitală, hai să vă povestesc ceva amuzant și enervant în același timp.

Zilele trecute mă sună socră-miu și îmi spune că a primit un mesaj de la Revolut să-și actualizeze datele. Nimic ciudat până aici.  Zic: bine, hai că vin eu să vedem ce vrea aplicația. Fratilor… am ajuns de la un banal „Confirmă datele” la făcut selfie, înregistrat video cu el rostind trei numere cu voce tare, poza după buletin față și spate, scanare facială pe toate părțile, întrebări legate de sursa veniturilor și unde cheltuie banii. Și, evident, după toate astea, așteptare 24 de ore ca să decidă Revolut dacă e „în regulă”.

Mă uitam ca vițelul la poarta nouă. Nici eu nu știam ce vrea aplicația aia de la mine. Câtă securitate e prea multă? De ce trebuie să te simți ca la un interogatoriu pentru o simplă verificare?

Dar stați că nu se termină aici. Am avut eu personal o pățanie recentă cu banca, de data asta cu ING. Voiam să închid un card de credit. Simplu, nu? Mă duc frumos la bancă, zic „bună ziua”, mă primește o domnișoară la ghișeu, semnez ce trebuie, îmi spune că e totul gata, plec liniștit. După câteva ore mă sună: „Stați că nu e gata”. Cum adică nu e gata?

Cică am niște datorii rămase. Zic: „Dar le-am plătit. Chiar am plătit în plus și trebuie să primesc bani de la voi. Asta am discutat cu dvs in sucursala”. Discutăm, îmi confirmă, închide. Apoi mă sună din nou. Și din nou. După câteva apeluri, îmi zice că mai bine sun eu în centrală, din aplicație, ca să vorbesc cu „colegii ei”. Mă uit la telefon, mă uit la ea… zic: „Doamnă, păi n-am fost eu personal în sucursală? Nu sunteți dvs reprezentant ING? Aveți toate datele mele aici? De ce trebuie să sun eu? Tu nu esti angajata ING?”.

Răspunsul a fost clasic: „Știți, e alt departament”. Pe mine mă doare undeva de departamentul vostru. Eu am venit în bancă, am semnat, am vorbit cu un om. Nu-mi pasa dacă erați de la credite, de la carduri sau de la IT. Vreau să închid un card!

Până la urmă, am sunat din aplicație, cum mi s-a zis. Eram în mașină, pe Șoseaua Fundeni din București, am pus telefonul pe speaker și am lăsat aplicația să sune. Am ajuns până la Valea Călugărească, dincolo de Ploiești. O oră și un pic de muzică gajâită și mesaje automate care mi-au dat eroare la creier la cât le-am auzit. Când într-un final răspunde cineva, îi spun problema, iar răspunsul vine sec: „Nu vă putem ajuta, puteți face totul singur din aplicație”. Îngheț. Zic: „Domnișoară, colega dumneavoastră X mi-a spus să sun aici pentru că doar voi mă puteți ajuta. Dacă puteam singur, nu sunam, nu pierdeam o oră de viață.”

Replica finală: „Nu știu domne, vorbiți cu colega X”. Și mi-au închis.

Am sunat-o pe colega X cu care am discutat inițial și i-am explicat tot. N-a înțeles nimic femeia. Și-a cerut scuze și mi-a spus că mă sună a doua zi. În fine, s-a rezolvat, dar greu.

Te doare capul. Și dacă pe mine, care m-am născut cu telefonul în mână și cu internetul în sânge, mă doare capul, gândiți-vă ce e în mintea părinților și a bunicilor noștri care nu au nici reflexele, nici răbdarea, nici vocabularul digital necesar. Și ne mirăm că vor să plătească cu cash și să meargă personal la ghișeu.