Site icon Arena IT

Opinie nepopulară: programul Rabla Plus nu prea aduce beneficii economiei locale

Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto, denumit popular și Programul Rabla, a fost lansat de Guvernul României și finanțat din fondurile alocate de Ministerul Mediului, prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu, care are scopul de a scoate din circulație automobilele vechi și de a le înlocui cu unele noi, mai nepoluante.

Prin acest program, o persoană care își dorește să-și achiziționeze o mașină nouă poate primi o subvenție nerambursabilă de la stat, cu condiția să facă dovada că a casat o mașină mai veche. Finanțarea primită de la stat nu acoperă integral valoarea mașinii, iar viitorul proprietar va trebui să achite diferența fie din surse proprii, fie prin intermediul unui credit bancar, fie prin încheierea unui contract de leasing auto.

Pentru a stimula achiziția de mașini electrice, programul a primit o adiție – denumită Rabla Plus. Acesta se dorește a fi și un pas înainte pentru a ”înverzi” parcul auto autohton.

Prin Programul Rabla Plus, în 2023, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul finanţării este de:

Bugetul alocat Programului Rabla Clasic 2023 este de 560 de milioane de lei, iar pentru Programul Rabla Plus bugetul alocat este de 780 de milioane de lei.

Acum că am văzut ce este acest program, să vedem ce beneficii a adus, până acum. Primul, și cel mai evident, este mărirea parcului auto EV al România. Astfel, în țara noastră s-au vândut peste 10.000 de mașini electrice în 2022. Comparativ cu anul 2021, vânzările de mașini electrice au fost de trei ori mai mari!!!

Al doilea ar fi că am scăpat de câteva zeci de mii de rable, care poluau destul de mult. Zic destul de mult, pentru că unele dintre mașinile predate la casat nu mai erau folosite de proprietari, sau erau folosite sporadic.

Ei bine, știți care a fost cel mai bine vândut model prin intermediul Rabla Plus, în 2022? Dacă v-ați gândit la Dacia Spring, atunci ați nimerit-o! Mai bine de jumătate dintre voucherele statului au mers către producătorul autohton. Doar că… modelul subvenționat este ansamblat direct în China, de unde vine cu vaporul, până la Constanța. Practic, România a reușit să trimită, până acum, cam 100.000.000 de Euro în patria lui Xi Jinpin!

Mai rău este că pe locul doi se află Tesla, care sunt produse  tot prin China – la Shanghai, pentru că Gigafactory-ul din Brandenburg (apropo, Poarta cu același nume este situată în… Berlin!) nu este încă operațional la capacitate maximă. Și, dacă ne uităm la perspective, nici nu va fi în curând, pentru că Elon Musk primește subvenții mai mari prin China sau SUA, decât în Europa, pentru producție!

Ei bine, dacă nu pompează bani în economia locală, măcar te lasă să cumperi orice mașină electrică, nu? Ei bine, nu! Mai nou, din 2023, programul are o limitare importantă: suma maximă este de 75.000 de euro cu TVA. Adică, dintr-un program ”verde” s-a transformat într-unul social! Știu, sună urât, iar cei care își cumpără Mercedes-Benz EQS, spre exemplu, nu cred că stă după 10.000 euro de la stat, dar așa este!

Deci, dacă nu susține economia internă și nici nu permite cumpărătorilor orice fel de achiziție, la ce mai e bun programul ăsta? Nu ar putea fi puțin rescris? Spre exemplu, să fie subvenția mai mică pentru mașinile din afara UE, iar suma maximă să fie acordată doar pentru modelele produse intern? Pentru cei care spun că ar fi prea restrictiv, vă aduc aminte că Ministerul Transporturilor a implementat o limitare de genul, fără probleme…

Exit mobile version