În urmă cu câțiva ani, serviciile de streaming au fost salutate ca un suflu proaspăt într-un peisaj media dominat de televiziuni tradiționale, pline de reclame, grile de programe rigide și oferte aglomerate.
Astăzi, însă, streamingul a ajuns să se transforme treptat în ceea ce a p[rut, la un moment dat, că va înlocui. Dintr-o alternativă flexibilă, adaptată nevoilor utilizatorului modern, platformele de streaming par să urmeze tot mai fidel rețeta clasică a televiziunii pe care cândva o disprețuiau. Mai jos vă voi explica de ce spun asta.
Pachetele de abonamente: viitorul pare familiar
În ultimii ani, tot mai multe servicii de streaming au început să își unească forțele în pachete combinate, un fenomen care amintește de ofertele clasice ale operatorilor de cablu. Hulu, Disney+ și ESPN+ sunt un exemplu clar — trei servicii vândute împreună, în stilul unui „bouquet” TV.
Acest model de bundling ar putea părea convenabil la prima vedere, dar ascunde o problemă majoră: lipsa de flexibilitate. Utilizatorii se văd din nou puși în situația de a plăti pentru conținut pe care, poate, nu îl vor consuma niciodată — exact ceea ce se întâmpla cu pachetele de canale TV.
Mai mult, apariția acestor pachete creează confuzie și o presiune financiară suplimentară. Dacă vrei HBO? Trebuie și Max. Vrei sport? Ai nevoie de ESPN, dar și de Peacock pentru anumite meciuri. Pe scurt, ne întoarcem la căutarea celui mai potrivit „abonament” – o corvoadă pe care streamingul promitea să o elimine.
Pentru mine, această strategie de bundling deschide ușa pentru o nouă formă de monopolizare a pieței media, în care câțiva giganți controlează accesul la tot mai mult conținut, punând în dificultate atât utilizatorii cât și creatorii independenți.
Pentru cei mai trecuți prin viață, asta ne aduce aminte de clasicele cuplaje de ziare și cărți de la chioșcurile și librăriile din comunism, când cumpărai și lucrarea tovarășei ca să poți lua acasă cărțile lui Mark Twain, sau Scânteia, ca să iei și Sportul. 🙂
Publicitatea revine în forță
Unul dintre cele mai atractive aspecte ale streamingului a fost, inițial, lipsa reclamelor. Utilizatorii plăteau o taxă lunară și se bucurau de un conținut fără întreruperi. Acest lucru nu mai este valabil în 2025. Majoritatea platformelor oferă acum și abonamente „cu reclame” – mai ieftine, dar cu prețul timpului și al răbdării utilizatorului.
Netflix, care ani de zile a respins ideea publicității, oferă acum planuri cu reclame. Disney+ și Max au urmat rapid exemplul. Iar reclamele nu sunt doar scurte pauze: uneori sunt repetitive, prost integrate și imposibil de sărit.
În esență, ne întoarcem la modelul clasic: plătești și vezi reclame. Iar dacă vrei să scapi de ele, plătești mai mult. E un cerc vicios care amintește prea bine de televiziunile prin cablu și de promisiunile încălcate ale începuturilor streamingului.
Problema nu este doar financiară, ci și conceptuală. Streamingul promitea control total asupra vizionării. Cu reclame integrate, acest control dispare — iar experiența de vizionare se degradează semnificativ.
Bine, ca să fim cinstiți, tot e mai bine decât la TV, pentru că nu ai calupuri de cinci minute de reclame la ficare 15 minute de vizionare. Dar, hei, mai au timp cei de la marketing să ajungă acolo…
Producții care dispar peste noapte
Una dintre cele mai frustrante tendințe recente este eliminarea filmelor și serialelor de pe platforme, uneori fără preaviz. Un film pe care plănuiai să-l vezi „la momentul potrivit” poate dispărea până ajungi la el. Uneori chiar producții originale, care au costat milioane, sunt șterse complet.
Această practică, deși susținută de argumente fiscale sau contractuale, subminează încrederea utilizatorilor. În televiziunea clasică, un program venea și pleca după orar. Streamingul a promis permanență și accesibilitate. Acum, niciuna nu mai e garantată.
Disney+ a eliminat seriale întregi pentru a reduce cheltuielile. Max a scos titluri fără să le păstreze măcar în VOD contra cost. Aceste decizii arată că platformele tratează conținutul ca pe un produs perisabil, nu ca pe o arhivă culturală.
Pentru utilizator, mesajul e clar: nu deții nimic, nici măcar temporar. Vizionarea „on demand” a devenit un privilegiu instabil, dependent de politici corporatiste.
Durata dintre sezoane este tot mai lungă
Cei care urmăresc seriale originale știu deja: așteptarea dintre sezoane poate dura și doi sau chiar trei ani. Seriale populare precum Stranger Things, The Witcher sau Euphoria au ajuns să lanseze episoade noi la distanțe uriașe.
Această întârziere rupe ritmul de vizionare și face dificilă menținerea interesului. În televiziunea clasică, sezonul următor venea, de regulă, la un an distanță. În streaming, fereastra devine tot mai neclară.
Motivul ține adesea de buget, sindicate sau strategii de piață. Dar rezultatul e același: seriale abandonate de public sau uitate înainte să se termine.
În plus, când un sezon nou apare după o pauză mare, spectatorii sunt forțați să reia episoadele vechi sau să citească rezumate. Streamingul promitea continuitate și disponibilitate – dar oferă tot mai des frustrare și stagnare.
Ca să fie mai clar, eu am fost mare fan al seriei From de pe HBO – Max (că nu mai știu cum să le zic!). Ei bine, utlima serie s-a terminat anul trecut, iar abia prin 2026, după mijlocul anului, voi mai putea vedea următoarea!
Episoade lansate săptămânal, nu toate odată
Una dintre cele mai mari diferențe între streaming și TV clasic era faptul că utilizatorii puteau „binge-ui” un sezon întreg în ritmul propriu. Acum, tot mai multe platforme revin la lansarea săptămânală a episoadelor.
De ce? Pentru a menține interesul viu, pentru a controla discuțiile online și pentru a menține abonamentele active mai mult timp. E o strategie comercială care sacrifică din nou libertatea consumatorului.
Seriale precum The Mandalorian, The Last of Us sau House of the Dragon au fost, sau sunt lansate episod cu episod, într-un format familiar celor crescuți cu grilele TV.
Această practică poate stimula suspansul, dar contrazice tocmai promisiunea de „control total” care a definit streamingul la începuturi. Și îi obligă pe spectatori să se conformeze unui ritm prestabilit — exact ca la televizor.
Mie fix asta mi-a plăcut când au lansat La Casa del Papel – că am putut să văd un serial care mi-a plăcut în câteva zile!!!
Platforme inaccesibile oficial: o altă fațetă a frustrării
Un alt aspect care face serviciile de streaming tot mai asemănătoare cu televiziunile clasice este limitarea geografică a accesului. Deși trăim într-o eră a globalizării digitale, multe platforme importante nu sunt disponibile oficial în anumite regiuni — inclusiv în România.
Hulu, de exemplu, rămâne inaccesibil în afara Statelor Unite. Deși conținutul său este apreciat și premiat (precum The Handmaid’s Tale sau Only Murders in the Building), utilizatorii din alte țări nu îl pot urmări legal, decât dacă recurg la soluții tehnice precum VPN-uri — ceea ce contravine termenilor de utilizare.
Apple TV+, încă indisponibilă oficial în România, are o prezență slabă local, deși am văzut că este disponibilă la vecinii moldoveni.
Aceste probleme nu existau în aceeași măsură în televiziunea clasică, unde posturile internaționale (precum HBO, Discovery sau AXN) își adaptau constant conținutul și emisia pentru publicul local. Streamingul, deși are tehnologia necesară pentru globalizare, rămâne adesea prizonierul unor licențe și strategii de distribuție învechite.
Pentru utilizatorii din țări precum România, acest lucru înseamnă că nu doar că trebuie să plătească mai mult pentru mai multe servicii, dar nici nu au acces complet la întregul ecosistem global de streaming. Aceasta amplifică sentimentul de excludere și îi determină pe mulți să caute alternative neoficiale sau să ignore complet platformele mai puțin accesibile.
Fragmentarea platformelor: conținut risipit și acces costisitor
Pe măsură ce tot mai multe studiouri își creează propriile platforme, conținutul se împrăștie, iar utilizatorii trebuie să jongleze cu 5–6 abonamente lunare pentru a urmări tot ce îi interesează.
Ai nevoie de Netflix pentru The Crown, de Disney+ pentru seriile Marvel, de Max pentru The Last of Us, de Apple TV+ pentru Ted Lasso, de Amazon Prime pentru The Last Ship și tot așa. Costurile lunare ajung rapid să rivalizeze sau chiar să depășească factura clasică la cablu, mai ales dacă nu jonglezi cu subscripțiile și le aduni pe toate simultan. Bine, aș zice că nu ar trebui să ignorăm faptul că nu avem nevoie de toate abonamentele la fiecare platformă de streaming, după cum am scris aici.
Această fragmentare crește și pirateria — exact ceea ce streamingul trebuia să combată. Când conținutul devine inaccesibil financiar sau logistic, utilizatorii caută alternative mai simple, chiar dacă ilegale.
În plus, experiența utilizatorului se degradează: multiple aplicații, interfețe diferite, căutări complicate și lipsa unui catalog unificat.
Prețuri tot mai mari pentru mai puțin conținut
Unul dintre cele mai evidente semne că streamingul se transformă într-o formă modernă de televiziune clasică este escaladarea constantă a prețurilor. Ceea ce la început părea o alternativă accesibilă la pachetele scumpe de cablu TV a devenit, în prezent, o cheltuială lunară considerabilă — mai ales dacă vrei acces la toate platformele importante.
De exemplu, Netflix a crescut constant tarifele în ultimii ani. În România, abonamentul standard (Full HD) a ajuns la 12.49 euro, iar cel premium (4K) la 14.99 euro. În același timp, a fost introdus și un plan „Basic cu reclame” în unele țări, semn că se testează noi modalități de monetizare, chiar și în cadrul abonamentelor plătite.
Disney+ a urmat o strategie similară: după ce s-a lansat în România cu un preț promoțional de 29,99 lei pe lună, acum tariful standard a urcat la 36,99 lei/lună, iar pachetul anual este de 369,90 lei — fără opțiuni mai ieftine cu reclame, deocamdată, dar cu o probabilă extindere a acestui model în viitor.
La nivel global, HBO Max (acum redenumit Max în multe piețe) și Amazon Prime Video au anunțat și ele scumpiri în 2024. Prime Video, care până recent era unul dintre cele mai accesibile servicii, a introdus un nou abonament cu reclame în SUA și UK și intenționează să extindă acest model și în alte regiuni.
Dacă vrei să urmărești legal serialele și filmele de pe toate aceste platforme, ajungi ușor la un cost total lunar de 60–80 de euro, echivalentul unui abonament premium de televiziune prin cablu + internet + VoD. Iar asta fără să pui la socoteală și alte costuri adiacente, precum taxa pentru un VPN (în cazul platformelor indisponibile local) sau achiziția de filme/seriale care nu apar deloc pe streaming.
Pe măsură ce aceste costuri cresc, utilizatorii încep să simtă aceeași presiune financiară pe care o aveau în era televiziunii prin cablu. Streamingul, cândva promisiunea unei experiențe flexibile și ieftine, pare să fi pierdut din vedere exact motivele pentru care publicul l-a îmbrățișat inițial.
Știți care va fi finalitatea acestor acțiuni? Ei bine, dacă ați zis că este imposibilitatea de a mai avea prețuri accesibile, ați ghicit. Iar despre așa ceva am mai scris aici…
Interzicerea partajării conturilor — sfârșitul unei epoci
Un alt semn clar că serviciile de streaming încep să se comporte ca televiziunile clasice este eliminarea posibilității de a partaja conturi între mai mulți utilizatori. Ce era odinioară o practică tolerată — ba chiar încurajată subtil în campanii de marketing — a devenit acum un comportament sancționat, cu consecințe directe asupra utilizatorilor.
Cel mai notoriu exemplu este Netflix, care începând cu 2023 a implementat un sistem global de verificare a locației principale. Practic, fiecare cont trebuie să aibă o „locuință” principală, iar accesul din afara acestei locații este restricționat, cu excepția cazului în care plătești un abonament suplimentar pentru un utilizator extra (în România, 2,99 euro în plus pentru fiecare profil suplimentar din altă gospodărie).
Această strategie a fost rapid adoptată și de Disney+, care a început implementarea unui sistem similar de restricționare a conturilor partajate în 2024, începând cu Canada și urmând să extindă măsura în întreaga lume. De asemenea, HBO Max (actualul Max) a anunțat că va introduce funcționalități de control al locației conturilor în versiunile viitoare ale aplicației.
Rezultatul este clar: partajarea liberă între prieteni sau familie a devenit aproape imposibilă fără costuri suplimentare. Această politică duce la creșterea cheltuielilor pentru utilizatori și reduce accesibilitatea — ceea ce, ironic, ne întoarce la mentalitatea clasică a televiziunii cu plată, unde fiecare televizor din casă necesita un set-top box separat și, uneori, un abonament adițional.
Streamingul devine noua casă a sportului live
Un alt pas semnificativ spre transformarea streamingului într-o televiziune modernă este integrarea transmisiunilor sportive live, exact așa cum făceau canalele clasice de cablu. Multe platforme de streaming încep să investească masiv în drepturi sportive, iar sportul devine un motor de atragere a abonaților.
Amazon Prime Video este un pionier în acest sens: în mai multe țări europene, inclusiv Germania și Marea Britanie, transmite meciuri din Premier League, iar în SUA are contracte pentru NFL (Thursday Night Football). Amazon a creat chiar o experiență interactivă, cu comentarii multiple și statistici live — semn că tratează sportul ca pe un produs premium.
Apple TV+ a semnat un acord exclusiv cu Major League Soccer (MLS) din SUA, iar pachetul se numește MLS Season Pass. Acesta poate fi cumpărat separat, dar funcționează doar în cadrul aplicației Apple — și este disponibil doar în anumite regiuni, ceea ce limitează accesul utilizatorilor internaționali.
Mai recent, Max (fost HBO Max) a lansat în SUA un pachet numit Bleacher Report Sports Add-On, care include NBA, NHL, MLB și alte evenimente live. Acest pachet are un cost suplimentar față de abonamentul standard, consolidând ideea de „pachete extra” în stilul cablu TV. În plus, la nivel mondial, au preluat toate evenimentele de la ultima olimpiadă!
Problema este că toate aceste competiții sunt împrăștiate între mai multe platforme, fiecare cu propriile tarife și limitări regionale. Utilizatorii care vor să urmărească sportul live trebuie să jongleze cu mai multe aplicații, să suporte costuri tot mai mari și să accepte o experiență fragmentată — exact cum era înainte de era digitală.
În plus, mi-am făcut abonament pentru filme sau seriale, nu pentru evenimente sportive, care vor justifica creșterile de preț despre care am scris mai sus.
În loc de concluzie
Streamingul era promisiunea libertății media. Astăzi, însă, se transformă rapid într-o versiune high-tech a televiziunii tradiționale. Reclame, programe impuse, abonamente aglomerate, lipsă de transparență și pierderi de conținut – toate acestea trădează idealurile cu care au început.
Pentru utilizator, experiența devine tot mai costisitoare, mai fragmentată și mai frustrantă. Poate că e timpul să reevaluăm cu adevărat dacă merită să „tăiem cablul” — sau dacă, de fapt, nu am conectat unul nou, doar că mai scump și mai digital.