Propunerea de a suspenda permisul de conducere pentru neplata amenzilor contravenționale a fost adusă în atenția publicului săptămâna trecută și am citit-o pe Biziday.
Știrea detaliază măsurile prezentate de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, și prim-ministrul Ilie Bolojan. Această inițiativă face parte dintr-un pachet mai amplu de reforme administrative menite să crească gradul de colectare a veniturilor și să responsabilizeze cetățenii în raport cu obligațiile fiscale.
În esență, măsura propusă prevede că permisul de conducere va fi suspendat dacă amenzile nu sunt achitate în termen de 90 de zile de la comunicare. Restituirea permisului se va face doar după achitarea integrală a debitelor. Este o schimbare majoră, dar necesară, într-un context în care România se confruntă cu o problemă cronică de neplată a sancțiunilor.
Datele disponibile arată că în România se emit anual peste 3,5 milioane de amenzi contravenționale, dintre care aproximativ 40% rămân neplătite. Asta înseamnă peste 1,4 milioane de sancțiuni ignorate, care afectează nu doar bugetele locale, ci și credibilitatea sistemului de sancționare. În lipsa unor consecințe reale, amenda devine o simplă formalitate, iar respectarea regulilor – opțională.
Criticii acestei măsuri o consideră abuzivă sau disproporționată. Dar în realitate, ea nu face decât să corecteze o inechitate: cei care își plătesc amenzile sunt tratați la fel ca cei care le ignoră. Suspendarea permisului nu este o pedeapsă, ci un instrument de responsabilizare. Dacă nu plătești, nu conduci. Este o logică simplă, dar eficientă.
La nivel european, există deja inițiative similare. Parlamentul European a adoptat o directivă care prevede că suspendarea permisului într-un stat membru se aplică automat în toate celelalte state UE. În plus, conducerea fără permis valabil este considerată o infracțiune gravă, alături de conducerea sub influența alcoolului sau cauzarea de accidente mortale. În Spania, amenzile neplătite pot bloca înmatricularea sau vânzarea unui vehicul, iar în Grecia, sancțiunile pentru abateri rutiere pot ajunge la 1.200 de euro, fără posibilitatea de reducere.
Reforma propusă de Guvernul României nu este o excepție, ci o aliniere la standardele europene. Este un pas spre o societate în care legea nu este negociabilă, iar responsabilitatea individuală nu este facultativă. Dacă vrem drumuri mai sigure, administrație mai eficientă și cetățeni mai conștienți, trebuie să acceptăm că uneori, măsurile nepopulare sunt cele care aduc schimbarea reală.
Acesta a fost un editorial scurt, scris de un șofer care și-a asumat greșelile și a plătit și amenzile de parcare pe care le putea lăsa să expire, pentru că Primăra Timișoara, cel puțin la acea vreme, nu putea verifica sau lua măsuri de corecție.






Nu, nu este deloc normalitate. este abuz oricum o dai, amenda este amenda si suspendarea permisului este cu totul altceva.
De ce este altceva ? Chiar sunt curios cum justifici incalcarea legii .
@Razvan hai ca iti explic asa pe scurt. Tu esti furat legal de stat 45% din ce castigi la care mai adaugi inca 7% inflatia. Deci peste 50% din toata munca ta lunara o dai la un stat corupt si hot care pentru tine nu face nimic. Drumurile sunt cum sunt…..serviciile medicale sunt PRAF PRAF PRAF. Si atunci cu banii care ii am, dc sa platesti amenzile….cand mai bine lucrez si ma folosesc de masina sa imi intretin familia. Faptul ca nu am platit o amenda nu e o contraventie pentru a retine permisul de conducere cuiva. Vorba de total alta mancare de peste…..si nu au nici o baza legala in spate sa imi retina permisul pentru ca nu am platit o amenda care POATE a fost data corect sau poate nu. Nu ma intalege gresit, nu am amenzi de platit, dar cunosc cazuri care isi intretin familia cu masina, pentru ca lucreaza o singura persoana pentru 2 copii si o sotie.
@Remus: care 50%, ca e mai bine de 70% dacă iei în calcul TVA, accize etc.
Eu plătesc taxe cu mult peste media țării, dar cu excepția invățământului gratuit n-am beneficiat niciodată de nimic din partea statului. De exemplu, când am avut nevoie de servicii medicale, de fiecare dată, fără nicio excepție, am mers la privat. Prefer ca interacțiunile mele instituțiile statului să fie minime spre inexistente. Nu am nevoie de absolut nimic, prefer să fiu lăsat în pace.
Acum statul vrea să fim și mai docili pe plantație și să ne taie din drepturi dacă nu ne conformăm. Din 2020 asta pare că e direcția și constant mergem din rău în mai rău.
Razvan Balica, a avea permis de conducere nu este un drept. Este un privilegiu.
Eu unul sunt satul de cum se merge prin Romania. Faptul ca nu sunt drumuri nu este o scuza. Cei care o baga pe asta ca au facut accident pentru ca nu sunt drumuri, au un nivel de educatie redus, la fel si nivelul de inteligenta.
Tocmai pentru ca nu sunt drumuri, trebuie mers mai prudent ca sa nu omori sau sa lasi pe careva handicapat.
Si eu ma uit cum baga statul mana in buzunar si nu beneficiez nici de medical (ca tot la privat tre sa ma duc) nici de alte beneficii ale socialismului romanesc. Si tocmai de aia vreau cat mai putini dobitoci pe strazi. Nu vreau sa ajung la spital, nu vreau sa ajung nici handicapat (stiu ca socialismul romanesc nu are nicio solutie pentru astia). Vreau in schimb sa nu mai fie nebuni pe strazi. Eu consider ca suspendarea permisului pentru neplata amenzilor nu este suficienta.
Uite asta ar fi o opinie nepopulara: daca faci constestatie desi stii ca esti vinovat, ar trebui ca permisul sa iti fie suspendat pe minim 5 ani si sa ai de platit o amenda de 10 ori mai mare (daca pierzi in instanta desigur). Apoi, daca platesti si iti redobandesti permisul dupa aia 5 ani, si apoi o comiti din nou in urmatorii 5 ani, sa ti se suspende pe viata. Daca nu platesti amenda aia de 10 ori mai mare, ti se confisca masina.
Mie mi se pare ca soferii cred ca au numai drepturi (dar 0 obligatii), ca soseaua e a lor, si ii doare undeva de restul. A si niciodata nu-s vinovati pentru producerea accidentelor. Prin „soferi” ma refer la confucatorii oricarei categorii de vehicule.
E o opinie radicala? Da.
Se moare mult pe soselele din Ro? Da
Se merge mai civilizat prin alte tari civilizate? Mie mi se pare ca da.
Romania face ceva? Mie mi se pare ca nu.
Va rezolva abordarea asta doscutata in articol problemele? Nu, nu pe toate. E mai mult facuta sa aduca bani repede la buget. Dar, ramane in controlul soferului daca vrea sa mearga sau nu aiurea!
Cat desprea buzuri, de ani de zile aud de saracii soferi abuzati. Oare cum se face ca in toti anii de mers pe sosele in toate conditiile, pe mine nu m-a abuzat nimeni? Oi fi chiar atat de norocos? Oprit am foat de multe ori. Cateva amenzi am luat. Dar niciodata nu am patit sa fiu luat pe nedrept. Oi fi cel mai norocos sofer din Romania si nu stiu eu?
O idee cretină. Instanța decide într-un final dacă ai sau nu dreptate. Multe situații sunt discutabile, iar cei de la rutieră au interesul să aleagă interpretarea cea mai nefavorabilă ție. Dacă nu te-ai lovit de astfel de situații nu înseamnă că nu se există. Ce propui tu ar limita accesul liber la justiție (art. 21 din Constituție).
Razvan Balica, exact instanta decide intr-un final daca ai sau nu dreptate! Ai zis foarte bine!
Nu, politia nu are niciun interes sa iti dea tie pedeapsa cea mai nefavorabila. Dar, ai desigur dreptul sa consideri ca politia nu a fost corecta si sa contesti.
Acuma, ce facem cu toti smecherasii care incalca legea in fel si chip incontinuu si fac contestatie dupa contestatie, desi o incalca intentionat? Depasiri periculoase, viteza mare, trecut pe rosu, neacordat de prioritate, oprit pe unde au chef, lovit persoane pe treceri de pietoni (cu zambetul pe buze – a se vedea cazul nebunei din iasi, care din fericire a luat vreo 20 de ani de inchisoare)? Ce facem cu astia? Razvan, sincer acum, ce ai vazut tu mai mult pe strazi? Soferi smecheri si/sau idioti sau politisti abuzatori? De cate ori te-a abuzat pe tine un politist si de cate ori ai dat de soferi de care a trebuit sa te feresti ca altfel nu mai scriai pe aici?
Cazul meu personal: 0 politisti abuzatori. Soferi care erau sa ma omoare…. am pierdut numaratoarea demult tare. Si repet, am batut tara asta in lung si in lat si chiar 0 politisti abuzatori??? In schimb cum citesc comentariile de la orice articol legat de idei de legi rutiere, am sezatia ca exista numai politisti abuzatori.
So: permisul de conducere nu este un drept! Legi mai aspre prin care permisul sa fie suspendat mai usor si pe perioada mai lunga nu iti incalca niciun drept fundamental!
Ce propun eu nu incalca niciun aces la justitie. Ramai cu dreptul de a contesta, iar daca pierzi (mai ales stiind ca ai contestat desi ai incalcat legile rutiere intentionat) poti avea consecinte mai grave. Ai dreptul la avocat si toate cele, iar instanta decide. Dar legal, instanta ar putea decide sa iti suspende permisul pe cateva luni, 1 an, 5 ani, mai mult, sau pe viata.
E fix ABUZ. Se vrea exact ce știm că urmează in viitor. Exemplu: Sa nu îți pornească mașina dacă nu ai achitate taxele, amenzi, etc. Exact ce se vede în filme, vom trăi. Faza tristă este că mulți nu înțeleg, că taxele se vor mări undeva spre 60-65%, iar statul/statele nu urmăresc sa îți meargă ție bine ca cetățean.
E o prostie fara margini. E doar o alta ineptie a statului roman. Exista pedepse si pedepse. Exista pedeapsa cu amenda pentru depasirea limitei cu 12 km/h sa zicem, si exista pedeapsa cu amenda + suspendarea permisului pentru depasirea limitei cu 52 km/h. Faptul ca nu ai bani sa o platesti cand vor ei, ajungi sa fi pedepsit mai grav? Care e logica din spate? Calculati penalizari! Tot statul e incompetent si nu e in stare sa colecteze amenzile, dar aia nu inseamna ca eu ar trebui sa fiu pedepsit pentru asta. Am avut amenda neplatita 1 an pentru ca eram in proces cu abuzatorii de la rutiera. Am castigat dupa un f*cking an. Trebuia sa mi se suspende dreptul de a conduce pentru ca politia rutiera angajeaza incompetenti corupti? Nu prea cred. Hai sa rezolvam problema de la radacina, si sa umblam la stat prima data, la anaf, la cefere, la posta romana, la tarom, la toti incompetentii care stau degeaba de zeci de ani pe salarii mari si nu isi fac datoria, si abia apoi sa ne uitam spre cetatean. Asta nu inseamna ca amenzile nu trebuie platite. Trebuie platite toate, DACA sunt juste. Eu ma simt un mare fraier ca am platit tot timpul la timp tot, si dupa ultima amnistie fiscala… a reiesit ceva: am fost cel mai prost din curtea scolii: multumim pesede. Sper ca bolojan sa rezolve problemele, altfel ne tiram.
M-am lovit de prostia milițienilor și a celor din administrația publică și consider aberantă măsura asta. Amenzile oricum le plătești la un moment dat, n-o să scapi niciodată – ajung la executor care te poate urmări și 20 ani pentru o amendă neplătită. Contrar a ceea ce cred mulți, amenzile, dacă au fost comunicate în termenul legal, NU se prescriu. Și la un moment dat sigur o să ai venituri, imobile sau mașini pe numele tău. Nu văd ce legătură ar avea amenzile neplătite cu dreptul de a conduce.
În 2013 am primit o contravenție de 800 lei pe care am reușit s-o anulez în instanță în același an. Doar că în fiecare an primeam somații de plată și amenințări cu executarea silită, deși PV era anulat. Degeaba le-am trimis în repetate rânduri decizia instanție. Încetau un an, după care iar mă hărțuiau. Anul trecut au încercat să-mi înlocuiască amenda cu muncă în folosul comunității, Așa că am început și eu să-i hărțuiesc, inclusiv cu amenințări cu plângeri penale pentru abuz în serviciu. După tot scandalul au renunțat la judecată (https://portal.just.ro/231/SitePages/dosar.aspx?id_inst=231&id_dosar=23100000000307248) și am fost personal la primărie să mă conving că au șters definitiv amenda. Cum era să-mi suspende permisul de conducere pentru un PV anulat, dar pe care ei îl considerau valabil?
Dor ca sa fie clar, abuzuri vor exista, indiferent de institutia care le face. Si eu am trecut prin ceva similar, dar nu dezbatem aici cazul. Pe de alta parte, stiu persoane care au vandut masini peste masini si adunau amenzi de circulatie cum adun eu sticlele de plastic.
Oare daca totul ar fi privat pe cine ar mai da vina romanul?
Evident ca e o normalitate. Sunt o gramada de smecherasi de romanika cu lanturi groase la gat care conduc masini scumpe pe care le vand si le schimba ca pe ciorapi dar nu platesc pentru incalcarea legii. Mai vad si comentarii despre cat e impozitul si ca oamenii saraci din ce sa plateasca. Fratilor nu trebuie sa platiti NIMIC. Doar respectati legea. Cam cum faceti dupa ce treceti granita ca „cu aia nu e de glumit”…
Vand cartofi rosii si albi, saci de 10kg.
Deputații ruși au aprobat în primă lectură înăsprirea legii …
Dictatura de orice fel, fie ea si politieneasca, nu duce la nimic bun.
Zice perfect Razvan B,:
Amenzile oricum le plătești la un moment dat, n-o să scapi niciodată – ajung la executor care te poate urmări și 20 ani pentru o amendă neplătită.
PS: am ajuns sa avem 250 de legi penale speciale sau extrapenale, cu numeroase suprapuneri de texte, cu abrogari implicite incat nici macar cel mai potent AI nu le mai descalceste
PS2: la noi orice lege este apoi amendata de zeci/sute de cazuri speciale, care practic fac din Romania o colectie imensa de cazuri speciale => cat credeti ca dureaza pana cei care traiesc din soferie vor obtine „derogare”?
Tu si cei care gandesc ca tine va meritati lantul care se strage incet, incet. Sunteti doar niste oite, desigur, la figurat vorbind.
Hai băi Cristi… nu te-ai săturat să cotizezi la mafioți?
As prefera sa nu mai am oameni care au carnet si nu au bun simt si nici cunostinte de condus pe strada 🙂
Încerc să fiu cât se poate de cumpătat în a comenta grămada de comentarii ale unor persoane cu IQ-ul puternic intrat la apă, dar nu știu dacă voi reuși.
Sunt 100% de acord cu această propunere legislativă și mă rog să intre în vigoare exact așa cum a fost propusă, cu amendamentele de rigoare care să prevadă și excluderea cazurilor excepționale.
Adică fraierii corecți care greșesc își plătesc la timp toate amenzile, iar descreierații vociferează că le sunt încălcate nu știu ce drepturi pentru că o lege va prevede că se vor lua măsuri pentru a se asigura că se respectă consecințele încălcării prevederilor legale.
E de noaptea minții!
Am 30 de ani de când dețin permis de conducere și totdeauna mi-am plătit orice amendă rutieră în primele 7 zile de când am primit-o, indiferent cât de bine o duceam din punct de vedere financiar.
Mi se pare o dovadă de sănătate(mai ales rutieră) a acestei nații o astfel de lege.
Dreptul de a conduce un vehicul nu este un drept nici din naștere, nici constituțional, iar acesta este condiționat de niște limitări legale, nu e pe viață, oricând o instanță poate decide pierderea respectivului drept.
Încalci limitările legii și ești penalizat, trebuie să plătești într-un termen rezonabil, nu când vrei tu sau niciodată.
Altfel, frustrații din comentarii care nu sunt de acord cu o astfel de lege să se preocupe în consecință de respectarea strictă a legii dacă nu doresc să achite amenda, dar odată primită trebuie plătită, altfel e ca și cum am trăi în junglă unde dreptatea se face cu bâta sau cu arma.
Cât despre treaba cu abuzurile, din statistică se demonstrează că 99% din condamnații penal și contravențional declară public ca ei sunt nevinovați sau abuzați, ceea ce e o minciună gogonată evident, mereu a fost așa.
Abuzurile există în orice domeniu, dar totdeauna au reprezentat niște excepții care întăresc regula. Eu în ultimii cel puțin 15 ani nu pot să acuz de abuz nicio autoritate rutieră care m-a oprit pentru verificări.