Este incredibil unde s-a ajuns cu incarcarea rapida. Oppo prezinta intr-un video incarcarea rapida SuperVOOC Flash Charge la 240W, unde un telefon ajunge de la 0 la 100% in doar 9 minute.
Cand a aparut prima data incarcarea rapida si am folosit un Nexus fabricat de Motorola cu incarcare la 15W parca, am ramas uimit de cat de repede s-a incarcat telefonul. In mai putin de o ora era incarcat full si in 30 de minute avea deja 50%.
In prezent ne jucam cu 65W, Apple are 20W, Samsung tot pe acolo, iar chinezii vin din spate cu 240W. Xiaomi a demonstrat de curand tehnologia lor de incarcare la 200W.
SuperVOOC Flash Charge functioneaza la 24V, 10A si ofera 240W prin USB C, puterea fiind trimisa pe 3 magistrale diferite, fiecare cu 80W si incarcand parti diferite din baterie.
Oppo a dezvoltat si un cip dedicat pentru voltaj, are 13 senzori de temperatura care au grija ca bateria sa ramana rece si sa nu se supraincalzeasca.
In cativa ani, poate 2, vom vedea aceasta tehnologie pe un telefon de serie.