Si cum noi avem 4 companii cu produse chinezesti rebranduite, este cazul ca Overmax sa atace in Romania cu produse, speram noi, mai bune.
Acestia au o gama larga de electronice si am fost surprins sa vad numeroasele gadget-uri: tablete, televizoare, camere de masina, console, netbook-uri si altele. Nu cunosc calitatea lor, dar fiindca sunt adresati segmentului accesibil nu ar trebui sa ne asteptam la performanta ridicata. Tin totusi sa cred ca produsele lor sunt mai calitative decat concurenta locala. Sunt optimist :).
Momentan putem gasi aparatura Overmax in toate hypermarket-urile REAL din tara la preturi foarte bune. De exemplu, tableta OV BaseCore10 costa 500 lei. Are ecran de 10.1 inch, rezolutie 1024 x 600, procesor dual core de 1.6 GHz, 8 GB de memorie interna si 1 GB de RAM. Alte dotari includ 2 camere, una pe fata si alta pe spate, Wi-Fi, suport pentru carduri MicroSD, Bluetooth, baterie de 5000 mAh, toate intr-o carecasa de 265 mm x 167 mm x 14 mm si 622 de grame.
Si ceva mai interesant ar fi aceasta camera de actiune numita ActiveCam 02. Din cautarile mele, aceasta camera are aproape aceleasi specificatii ca una de la un producator mai cunoscut in domeniu. Asta nu este deloc un lucru rau si chiar sunt curios de calitatea ei. Iata si cateva specificatii ale camerei:
Specificatii
- Matrix: 5 megapixeli CMOS
- Ecran: 2″ TFT
- Suporta card de memorie microSD de până la 32 GB
- Rezolutie: 12M / 8M / 5M / 3M
- Format video: HD 25 fps Full (1920×1080) / 720p / VGA
- Functie de Webcam
- Microfon încorporat
- Ieșire video: HDMI
- Unghi larg de vizualizare de 120°
- Carcasă rezistentă la apă
In viitorul apropiat am putea primi si noi gadget-uri Overmax in teste, asa ca ramaneti aproape daca v-am facut curiosi. 🙂