Pe langa asta, sistemul de navigatie isi poate actualiza hartile pe baza celor descarcate de pe Google Maps (prin intermediul unui PC sau smarthpone). Iar o alta camera din oglinda retrovizoare, care priveste tot in fata, scaneaza drumul pentru autovehicule si regleaza automat faza lunga a farurilor in concordanta.
Astfel, aceste lumini de drum sunt permanent pornite, iar un software integrat le mascheaza astfel incat sa nu deranjeze ceilalti participanti din trafic. Soferul nu trebuie sa-si mai bata capul cu asa ceva, si are iluminare maxima in orice moment.
Iar alti senzori monitorizeaza masinile din proximitate, pentru a avertiza conducatorul daca acestea se apropie prea mult, sau daca el face manevre care l-ar pune in curs de coliziune. Din pacate vorbim despre un automobil de lux, si pana ce Volkswagen va aduce astfel de sisteme pe modele mai accesibile mai avem de asteptat. Iar Phaeton 2011 cu siguranta nu va avea o lupta usoara, pe acest segment existand concurenta serioasa.