Baietii de la Pioneer si-au propus sa bata record dupa record in ceea ce priveste stocarea informatiilor pe discuri Blu-ray. Astfel, la numai o luna dupa ce anuntasera ca au descoperit o metoda prin care pot realiza un disc Blu-ray de 400 GB, Pioneer a dezvaluit ca a inregistrat noi progrese in acest domeniu.
Japonezii au descoperit o metoda prin care pot inghesui 20 de strate a cate 25 GB intr-un singur disc, realizand astfel discul Blu-ray de 500 GB. Noua tehnologie are la baza suprapunerea a doua strate de grosimi diferite, astfel incat un singur disc Blu-ray va putea contine 20 de strate.
Tehnologia este inca in faza de cercetare, insa compania cu sediul la Tokyo si-a propus sa lanseze oficial pe piata primele discuri Blu-ray de 500 GB in perioada 2010 – 2012.
In prezent, pe piata exista discuri Blu-ray cu capacitati de 25 GB (single layer) si 50 GB (dual layer).