La fel ca și frățiorul mai mic, Nexus Sailfish, Nexus Marlin dispune de un design metalic, cu o porțiune de sticlă și scanner de amprentă pe partea posterioară. În zona inferioară este înscripționat doar logo-ul Google, pesemne că gigantul american dorește să-și consolideze poziția în rândul producătorilor de dispozitive mobile prin renunțarea la branding-ul HTC.
Conform unor surse neoficiale, noile telefoane Pixel și Pixel XL ar urma să fie dezvăluite pe data de 4 octombrie. Dacă ar fi să dăm crezare informațiilor scurse pe internet, Pixel XL are în dotare un ecran QHD de 5.5 inchi în diagonală, un procesor Qualcomm Snapdragon 820, 4 GB de memorie RAM și o cameră foto de 12 MP.
Sursa: AndroidPure