De cand Qualcomm si-a redenumit platformele Snapdragon, a facut o adevarata salata din ele. Si asta pentru ca in industria platformelor mobile nimeni nu se prea oboseste (inca) sa explice si sa diferentieze toate modelele. Asa ca avem o oferta stufoasa si greu de digerat, care tocmai s-a complicat si mai tare.
Pentru ca noile platforme lansate acum, Snapdragon 200 si 400, ce vizeaza segmentele low end, au atatea variante, incat sunt mai diferite la interior decat fata de modelele superioare Snapdragon 600 si 800. Si daca ne mai gandim si la S4, am ametit de tot. Plus ca avem Krait 400, Krait 300, Krait 200 si Krait simplu, plus Adreno 330, Adreno 320, Adreno 305 si Adreno 203, si totul numai in ultima generatie de platforme Snapdragon.
Dar sa revenim la subiectul de azi. Snapdragon 200 este cel mai putin performant reprezentant al noii generatii de platforme de la Qualcomm. Ea reuneste un CPU ARM Cortex A5 cu pana la patru nuclee si o frecventa de 1.4 GHz, cu un GPU Adreno 203 si memorie LPDDR2. Este realizata in procesul tehnologic de 45 nm LP, suporta conectivitate 2G si 3G, si display-uri cu rezolutii maxime de 840*480 pixeli. Iar camera trebuie sa aiba senzor de maxim 8 MP, si sa filmeze la numai 720p.
Snapdragon 400 pe de alta parte are CPU fie quad core ARM Cortex A7 la maxim 1.4 GHz, fie dual core Krait 200 (generatie ARM Cortex A15) asincron la maxim 1.7 GHz. GPU-ul este Adreno 305, iar memoria poate fi atat LPDDR2 cat si LPDDR3. Procesul tehnologic este de aceasta data de 28 nm LP.
Snapdragon 400 are integrat modem 2G, 3G si 4G, permite rezolutii de 1280*800 pixeli (si chiar fullHD pe un display extern), si poate lucra cu camere de 13.5 MP ce filmeaza la 1080p. Si stie si stereoscopie 3D, sunet premium si Miracast.