Site icon Arena IT

Poco M2 a fost lansat

Xiaomi continua agresiv cu divizia Poco si astazi a lansat M2, un telefon cu un pret si mai accesibil decat cel al lui X3 NFC prezentat mai devreme.

Procesorul folosit este un Mediatek Hellio G80 octa-core, realizat pe o tehnologie veche de 12nm, cu 6GB RAM si 64GB sau 128GB pentru stocare.

Ecranul de tip IPS LCD foloseste rezolutia FullHD+ si are o diagonala de 6.53inch. Notch-ul inmagazineaza o camera de 8 MP, iar frontal este protejat cu Gorilla Glass 3, in timp ce spatele si rama sunt de plastic. Telefonul este invelit intr-un strat protector care il face rezistent la stropii de apa.

 

Senzorul de amprenta a ramas fizic pe spate, in modulul camerelor foto. Camerele foto sunt asezate vertical, cu un senzorul principal de fotografie de 13MP, unul ultra-wide de 8MP, unul de 5MP pentru macro si unul de 2MP pentru adancime.

Bateria are o capacitate generoasa de 5000mAh si suporta incarcare rapida la 18W, dar in pachet vine cu un incarcator de doar 10W.

Slotul pentru card SD si jack-ul de 3.5mm au ramas neatinse.

Un aspect important pe partea de software – telefonul vine cu Android 10 si MIUI 11 cu upgrade pentru MIUI 12. Poco a confirmat ca numarul de reclame va fi unul redus pe partea de OS.

Pretul de pornire este de 125 Euro pentru varianta 64GB stocare/6GB RAM si 142 Euro pentru 128GB stocare/6GB RAM.

Exit mobile version