Un poem arabic antic descrie o supernova din 1181

Un poem de laudă pentru sultanul Saladin, scris de poetul Ibn Sanā’ al-Mulk la Cairo între decembrie 1181 și mai 1182, conține cea mai veche referință arabă la supernova SN 1181, oferind astronomilor informații prețioase despre acest eveniment ceresc spectaculos.

Descoperirea a fost realizată de o echipă formată din arabisti și astronomi condusă de J.G. Fischer de la Universität Münster, care au redatat pentru prima dată în mod fiabil compoziția poemului.​

Poemul face referire la o nouă stea strălucitoare apărută pe cer, utilizând termenul „najm”, care în limba arabă includea și supernovele. Referința centrală din primele 16 versuri ale poemului de 56 de versuri include linia „datorită justiției tale, acum chiar și stelele din cer au crescut la număr”, poetul prezentând noua stea ca pe un semn al măreției lui Saladin.​

Crucial pentru identificarea evenimentului astronomic este faptul că poemul descrie steaua ca pe un inel sigiliu pe „Mâna Vopsită”, sau al-Kaff al-Khabīb în arabă, un asterism format din cele cinci stele strălucitoare pe care le numim astăzi constelația Cassiopeia, ceea ce corespunde locației nordice a supernovei. Acolo unde astronomii greci antici vedeau o femeie în cele cinci stele strălucitoare din Cassiopeia, astronomii și astrologii arabi vedeau degetele unei mâini vopsite cu henna.​

Datarea poemului a fost posibilă prin analiza contextuală, acesta fiind un poem de laudă scris pentru a impresiona un protector puternic și conținând referințe nu doar la Saladin, ci și la fratele său, ceea ce are sens doar dacă amândoi erau în același loc pentru a-l asculta. Ambii se aflau în Egipt în perioada 1181-1182, iar poemul laudă de asemenea pe Saladin pentru apărarea Meccăi, o realizare pe care autorii o asociază cu un atac cruciat din decembrie 1181.​

Poemul trebuie să fi fost scris între decembrie 1181 și mai 1182, când Saladin a părăsit Egiptul, oferind astfel o datare precisă pentru supernova dacă noua stea strălucitoare menționată în text este într-adevăr evenimentul astronomic. Poemul oferă informații independente despre tipul obiectului, locația pe cer și luminozitatea acestuia, fiind descris ca mai strălucitor decât alfa Cassiopeiae, ceea ce îl plasează la aproximativ magnitudinea 2,25 sau mai strălucitor.​

Înregistrările japoneze și chineze sugerează o supernova nordică în jurul anului 1181, iar pentru o perioadă astronomii au fost convinși că știu ce pulsar a produs evenimentul. Cu toate acestea, acest candidat pentru rămășiță este acum considerat prea vechi. În schimb, o stea altfel obscură cunoscută sub numele de IRAS 00500+6713, numită și Pa 30, a fost conectată cu explozia.​

Obiectul are o nebuloasă înconjurătoare care pare să aibă aproximativ o mie de ani, iar investigațiile recente sugerează că este rămășița unică a unei supernove Tip Iax din Calea Lactee, rezultată din fuziunea a două pitice albe. Steaua centrală este înconjurată de o nebuloasă plină cu gaze fierbinți și praf călduros, iar analiza spectrelor cu raze X a permis pentru prima dată determinarea compoziției chimice a nebuloasei.​

Studiul prezintă de asemenea o nouă înregistrare egipteană a supernovei din 1006, care este comparată în luminozitate cu Luna. Rămășițele supernovelor din 1006 și 1181 indică faptul că ambele au fost supernove Tip Ia cu degenerare dublă, adică au fost cauzate de fuziunea a două pitice albe, acest tip de supernove fiind utilizate pentru a măsura expansiunea universului.​

Dacă cercetătorii au dreptate și Ibn Sanā’ al-Mulk folosește o supernova recentă pentru a-și lăuda patronul, atunci cunoașterea acestei noi stele strălucitoare trebuie să fi fost comună, cel puțin în rândul curții sultanului. Poemul oferă astfel nu doar informații științifice, ci și o privire asupra unei societăți unde o supernova din apropiere era suficient de importantă pentru a ajunge chiar și la cei mari și puternici.​

Sursa