Jocul a fost initial conceput in 1997, dar abandonat in favoarea altor proiecte mai importante la acea vreme. Si a fost inviat in 2006 de studiourile Human Head. Acestia se folosesc de engine-ul de la Doom 3 (sau Quake 4) pentru a oferi grafica de ultima generatie (daca se mai poate numi asa grafica unui joc vechi de 2 ani jumate). Grafica este cosmetizata pentru a servi atmosferei specifice, dar nimic impresionant. Si daca ati jucat unul din cele doua jocuri, sigur veti recunoaste grafica din primele momente.
Prey te pune in persoana unui indian american din rezervatie, un cherokee, insa nu va asteptati la vestul salbatic. Dupa primele minute se dovedeste ca extraterestrii rau voitori au ajuns deasupra Pamantului si si-au inceput planurile malefice, rapind pe toata lumea. Asa ajungem pe nava extraterestra, pe unde suntem intai plimbati intr-un filmulet ca o introducere. Din pacate, acest film foloseste frafica jocului, asa ca nu o sa dea acel feeling de lucru bine facut si finisat…
Si spre norocul nostru reusim sa scapam. Asa incepe cruciada de a salva familia (impreuna cu indianul nostru este rapit atat bunicul lui cat si prietena sa) si, fara sa vrem, salvam si Pamantul de la distrugere (ce noroc, altfel trebuia sa o luam de la capat).
Desi grafica nu impresioneaza, unele aspecte ale jocului sunt de-a dreptul inovatoare. Primul lucru care incanta este cum se joaca Prey cu gravitatia. De-a lungul campaniei, in locuri anume alese, gasim comutatoare care modifica directia atractiei gravitationale, benzi pe care putem merge indiferent de planul in care se afla (similar strazilor din filmul Minority Report) sau teleportoare care ne arunca in camere cu capul in jos, si in cadere se invarte si imaginea cu noi. Mai gasim zone in care gravitatia este mai mica decat normal, si plutim prin aer. Aceste modificari ale gravitatiei au ca principal scop rezolvarea de mini puzzle-uri ale jocului (de exemplu la un momen dat, pentru a trece de un perete trebuie sa mergem pe tavan, si printr-un comutator schimbam cu 180° gravitatia).
Alt aspect care impresioneaza placut, si care producatorii il leaga de originea indiana a personajului, este taramul spiritelor. Acest taram reprezinta o alta forma de existanta, in care spiritul nostru se poate detasa de trup, la simpla apasare a unui buton. Chiar daca in forma de spirit avem un arc ce omoara majoritatea inamicilor dintr-un foc, si suntem si invizibili lor, adevaratul scop este tot rezolvarea de puzzle-uri. Mai exact, ca spirit putem trece de campuri de forta pentru a activa diverse comutatoare, a deschide usi, sau pentru a merge in diverse zone doar asa accesibile. Si ca sa ne dam mai usor seama de aceste puzzle-uri, avem in ajutor spiritul unui vultur (pet-ul nostru din copilarie), care ne sugereaza directia de urmat.
Armele intalnite in Prey sunt toate de origine extraterestra, organice, originale (grenadele sunt gandaci care ii culegi de pe jos), toate dispun de alternative fire si au proiectile cat mai variate (rachete, grenade, gloante, acid, lasere etc). Cea mai interesanta arma este Leech Gun-ul , care nu are o munitie definita, ci culege o serie de forme de energie din locuri speciale, avand pana la sfarsitul jocului 4 moduri de tragere (plasma, lumina, gheata si electricitate). Si cum toate armele sunt foarte potente, jocul este destul de simplu. Inamicii nu sunt prea numerosi, mor destul de repede si nu pun nici mari probleme de AI (din cand in cand arunca cate o grenada… gandac vroiam sa spun, si cam atat). Asa ca este destul de greu sa mori. Dar daca reusesti, nici o problema: ajungi pe vesnicile campii de vanatoare, unde trebuie in cateva secunde (vreo 15-20) sa nimeresti cu arcul o serie de fantome albastre si rosii, care-ti incarca viata si energia spirituala. Posibil sa mori de tot daca nu mai ai deloc energie spirituala cand e sa te aranjeze vre-un inamic in realitate, dar nu mi s-a intamplat.
Singleplayer-ul este destul de liniar, neputandu-ne rataci in lumea lui Prey. Destul de des intalnim teleportoare, care ne duc din o zona in alta, un alt aspect interesant al jocului. In plus, mai putem in cateva locuri controla o naveta extraterestra, pentru a ne deplasa in interiorul navei mame si totodata a mai veni de hac catorva baieti rai.
Si colac peste pupaza, toti extraterestrii vorbesc engleza. La ei limbile straine sunt obligatorii la scoala, iar engleza pare sa fie prima optiune.
Multiplayer-ul are doua moduri, deathmatch si team deathmatch. Iar aici jocul cu adevarat straluceste la capitolul gravitatie, fiind mai amuzant sa tot schimbi directia si sa-i vezi pe toti cum zboara in toate partile decat sa incerci sa-i omori. Si teleportoarele sunt mult mai folositoare aici, mai ales avandu-se in vedere ca in Prey poti sa vezi printr-un portal si sa tragi, fara sa treci prin el.
Tip: FPS
Data lansarii: 11 iulie 2006
Cerinte minime: Win 2000 / XP, 2 GHz CPU, 512 MB RAM, 2.2 GB pe HDD, 64 MB GeForce3 Ti sau ATI R9600, DirectX 9.0c, 16 bits Sound Card
Cerinte recomandate: Win 2000 / XP, 2.5 GHz CPU, 1 GB RAM, 2.2 GB pe HDD, ATI X800, DirectX 9.0c, Creative X-Fi
Rating: 7.5