Problemele de stabilitate întâmpinate de utilizatori pe procesoarele 13th și 14th gen de la Intel încep să fie resimțite și de către retaileri. Reprezentanții unui magazin de hardware din Franța susțin că procesoarele Intel Raptor Lake au o rată de retur și / sau de trimitere în service mult mai mare decât cele AMD sau Intel din generațiile anterioare. Cele mai stricăcioase procesoare sunt Core i9 13900KF, 13900KS și 13900K, având de patru ori mai multe retururi decât vârful de gamă din generația anterioară Alder Lake, i9 12900K, în vreme ce cele 14th gen, Core i9 14900K, 14900KS și 14900K, înregistrează un număr de retururi de trei ori mai mare. De această problemă se discută intens în ultima perioadă, iar acum se pare că primim tot mai multe confirmări că în mod cert există o problemă serioasă cu procesoarele Intel Raptor Lake și Raptor Lake Refresh.
În mod normal, rata de defectare pentru procesoare este de maxim 1 – 2% în primii ani de exploatare, însă în cazul Raptor Lake și Raptor Lake Refresh aceasta pare să fie mult mai mare, unele surse din industrie menționând că acestea se defectează în proporție de peste 50%. Din păcate, Intel nu are în plan să emită un recall pentru procesoarele afectate și nici nu va extinde garanția modelelor afectate, preferând în schimb să vină cu o actualizare de microcode care va preveni îmbătrânirea prematură a procesoarelor. Dacă va funcționa sau nu, rămâne de văzut.
Via Techspot