Comisia Europeana, impreuna cu o serie de companii private, ca Idiada and Robotiker-Tecnalia, Institut für Kraftfahrwesen Aachen, Ricardo UK Ltd, SP Technical Research Institute si nu in ultimul rand Volvo, au dezvoltat incepand cu anul 2009 proiectul SARTRE (Safe Road Trains for the Environment).
Acesta, asa cum reiese si din nume, presupune realizarea de trenuri de autoturisme pe autostrazi, in cadrul carora prima masina ar servi drept locomotiva, si ar fi condusa de un sofer profesionist, iar celelalte, „vagoanele”, ar replica automat actiunile conducatorului de drum. Si asta prin intermediul semnalelor radio, fara nicio implicare din partea ocupantilor lor. Deci nu va avea nevoie de o infrastructura speciala.
Un astfel de tren de autostrada ar putea fi oricand parasit, soferul autovehiculului cu rol de vagon preluand controlul. Intre avantajele acestui sistem Sartre se numara: siguranta sporita (prin eliminarea factorului uman), consum redus de carburant (printr-un comportament constant pe drum), decongestionarea traficului (prin scaderea distantei dintre vehicule) si nu in ultimul rand relaxarea soferului.
Volvo a efectuat deja primele teste de succes cu Sartre. Insa pana sa-l vedem implementat pe autostrazile Europei mai avem de asteptat. Undeva la zece ani. Cel mai greu va fi ca toate tarile membre ale Uniunii sa realizeze cadrul legal comun in care sa functioneze acest sistem. Viteza maxima pentru inceput este propusa la 100 – 110 Km/h.