Cum va spuneam, astazi PC Garage implineste 9 ani si organizeaza o sesiune de reduceri si promotii. Puteti sa le vedeti la ei pe site. Tot cu aceasta ocazie am organizat si noi (cu sprijinul lor) un concurs prin care va dam cadou o placa de baza de gaming ca premiu daca ne spuneti cum ati evoluat in ultimii 9 ani. Concursul mai tine pana la ora 23:59.
Altfel, daca vedeti ceva promotii interesante si demne de luat in seama nu ezitati sa le impartiti si cu noi. Comentariile pentru concurs sunt aprobate doar la articolul respectiv.
Destul de mult. Fix acum noua ani imi incepeam aventura pe Internet. Prima data am fost simplu utilizator, apoi incet, dar sigur mi-am croit drumul catre ceea ce sunt azi (webdesigner si webdeveloper). Drumul a fost inceput la usor (pentru ca am fost ajutat de tot felul de persoane care au crezut in proiectele mele), dar mai apoi (cand am fost pe cont propriu) a fost destul de greu. Dar iata, ca de noua ani rezist.
Eu am luat tema ca un subiect sociologic din care am inteles ca societatea romaneasca o duce prost.
Cam toata lumea a spus ca a facut ce invarteala a putut in acest 9 ani, ca nu prea a fost prietena cu scoala, unii chiar au subliniat ca scoala i-a tras in jos.
Cu inceputuri modeste, cei tineri acum abia plutesc la suprafata. Informatiile vin pe Google si competentele in domeniul informaticii se masoara in a instala diferite elemente software. Domeniul dezvoltarii soft (pentru care e asa renumita Romania) e cvasi-inexitent la cei tineri, fiind partial reprezentat de cei care au invatat de pe net mai degraba decat urmand o facultate si studii aferente acestui domeniu.
Saracie. Asta s-a inteles. Saracie ca bani si saracie ca minte.
Tinerete, tinerete! 🙂 In ultimii noua ani am imbatranit, am devenit pensionar, am devenit bunic si am descoperit tainele tehnologiei, acum ca am mai mult timp la dispozitie! Pot spune ca am devenit mai pasionat de ea decat nepotii mei! :))
Si eu am crescut, am un job care ma multumesc, am si un sot, pe care l-am achizitionat acum 7 ani, am reusit sa mai adaug si doi copii si ceva riduri in plus si poate si kg in plus, dar pe astea nu le recunosc. 🙂
Acum 9 ani eram la liceu in clasa a 12 – a. Cu aceasta fraza va dati seama prin ce stres, emotii am trecut deoarece bacul batea la usa portii mele. Dar datorita faptului ca am stiut ce facultate vreau sa urmez am trecut cu brio de bac si m-am inscris la facultatea mult dorita. Si da, a meritat efortul, acum lucrez in domeniu si sunt mandra de realizarile mele. Tin sa spun cu mana pe inima ca anii de liceu au fost cei mai frumosi ani din punctul meu de vedere. Asa ca imi aduc aminte cu mult drag de trecut.
Acum 9 ani dupa ce am terminat liceul, parintii mi-au cumparat un pc mai performant. Si asa am reusit sa scap de vehiul meu pc, un pentium 2, ajungand la un pc mai bun un davido – pentium 4.
Am plecat de acasa la varsta de 17 ani in strainatate(mai aveam un an de liceu), am muncit vreo cativa ani, m-am maritat am avut un copil, m-am intors in tara si mi-am luat o casa, ca studii: am terminat liceul si am mai facut ceva in plus, acum ma pregatesc sa plec din nou din tara impreuna cu familia si nu stiu cand ma mai intorc. Este destul de dificil sa duci o viata decenta in Romania. Mi-as dori sa fie mai bine si la noi in tara, dar speram sa vedem ceva schimbari dupa votari.
In urma cu noua ani mi-am schimbat PC-ul , trecand de la un 486 la un Pentium 4 si a fost o schimbare majora. Pe parcurs m-a ajutat sa imi dezvolt cunostintele in IT dar si in jocuri 😛 :))).
In ultimii noua ani m-am apucat de basket si am ajuns cu echipa liceului pana la faza nationala.
In ultimii noua ani am terminat un liceu de profil mate-info, am luat BAC-ul cu o nota mare si am intrat la Universitatea din Bucuresti la Facultatea De Informatica iar acum sunt in an terminal.
In ultimii noua ani am reusit sa imi gasesc o prietena la care tin foarte mult si pe care o iubesc din toata inima si care este alaturi de mine si ma iubeste asa cum sunt eu.
In ultimii noua ani am reusit sa imi gasesc un job ca Java Developer la o companie si atunci cand a fost nevoie mi-am ajutat parintii ,atat financiar cat si moral , sa treaca printr-o perioada foarte grea si i-am facut sa se simta mandri de mine. Ii iubesc enorm de mult chiar daca nu le spun asta prea des.
In ultimii noua ani mi-am facut o gramada de prieteni care imi sunt alaturi si cu care ma voi intalni intr-o ora pentru ca azi e ziua mea si au vrut sa se bucure alaturi mine.
In ultimii noua ani am reusit sa rad , sa plang , sa intru in perioade dificile pline de tristete si griji si sa ies din ele cu capul sus si sa ma ridic mai sus decat eram inainte 🙂
Acum m-am emotionat putin si am varsat o lacrima de fericire dar pot sa spun La Multi Ani PC Garage si La Multi Ani mie 😀
Cate chestii poti afla pe net in zilele astea. Mah, cea mai mica nota de la bacalaureat ai luat-o la informatica si acum esti Java developer. Ceva nu se pupa.
Cred ca a-ti ratatat cu totii ultima propozitie: „Comentariile pentru concurs sunt aprobate doar la articolul respectiv.”
Comentati la pagina cu concursul, nu aici, ca o faceti degeaba…
Ar face orice ca sa castige, chiar daca multi nu au treaba in domeniul asta.
Cel mai mult ma amuza la astfel de articole, e ca dintr-o data apar zeci de comentarii de la persoane de sex feminin, comentarii scrise cel mai probabil de sotiile/prietenele cititorilor de aici, scrise la indemnul sotului 🙂 desi ele nu au nici o treaba cu articolele de pe arenait.
Sau poate sunt din aia, cum le zice, vanatori de concursuri online.
Cauta numele pe google si vei gasi sumedenia de concursuri la care a participat.
eu acum 9 ani nici macar nu aveam un pc. ma uitam lung la cele din diferitele magazine it . dar norocul a dat si peste mine cand am primit prin 2007 un pentium 2 . era culmea tehnologiei pentru mine. dar a doua zi , ichs- winapul sa deschis cam in 20 de minute, una alta cam scartaia, si m-am gandit atunci ce sa fac. dupa cativa ani ma mandream cu un superb laptop cu un procesor intel i3 castigat cinstit din munca propie
Ehee….acum 9 ani abia primisem primul meu PC, bineinteles nu era nou. Aveam un CPU de 350 MHz, ziceai ca e caseta video, si o placa video de 4MB. Jucam fifa 99 si Bomberman pe el toata ziua. Si ca monitor aveam un ditamai frigiderul cu rezolutia maxima de 640×480. Acum folosesc un sistem mult mai decent, cu un IPS de 23″….o diferenta uriasa de atunci pana acum.
Pe partea de GSM nici nu vorbesc, ma minunam de telefoanele cu ecran color.