Ca urmare a ”războiului economic” dintre China și SUA am tot văzut victime colaterale – fie au fost interzise iPhone-uri în guvernul chinez, fie tehnologia 5G din China a fost trecută pe lista neagră de furnizori ai SUA.
Acum aflăm un nou update – Qualcomm și-a anunțat angajații din locația Shanghai că urmează să reducă numărul de posturi. Deși gigantul american nu a precizat numărul de concedieri, a respins speculațiile privind închiderea unor birouri pe scară largă sau ieșirea completă din Shanghai.
Deși motivația din spate o reprezintă degradarea relațiilor comerciale dintre cele două state, este interesant ce va face Qualcomm, care are reprezentanțe în 12 orașe din China. În plus, știrea vine și pe fondul unei cereri slăbite în domeniul electronicelor de consum care a provocat o scădere a veniturilor de 23% față de anul trecut, până la 8,45 miliarde de dolari pentru cele trei luni încheiate la 25 iunie.
Va fi interesant dacă această mișcare va afecta piața de smartphone, unde Qualcomm este furnizor pentru mai mulți producători principali, în special pentru Apple. Bine, ar mai fi de urmărit și cum va specula MediaTek această situație, în condițiile în care nici lor nu le prevăd un viitor strălucit, pentru că îi paște o sancțiune americană în curând. Motivul? Ei bine, fondatorul și CEO-ul lor va candida la președinția micii insule, dar cu un program unionist cu China…
Sursa: gizmochina.com
Lasa un comentariu!