Site icon Arena IT

Review baterie ADATA A10050QC- cea mai completa baterie portabila

Am zis ca va spun mai multe despre aceasta baterie imediat dupa concurs. Am mentionat si acolo ca este cea mai completa baterie portabila pe care ti-o poti cumpara daca ai nevoie un companion. Pe langa restul bateriilor pe care le gasesti la orice colt, aceasta are cateva beneficii pe care nu le gasesti la alta baterie. Este cu mult mai interesanta decat pare si nici nu costa mult.

ADATA nu sunt atat de recunoscuti pentru bateriile portabile precum sunt pentru solutiile de stocare sau memoriile RAM pentru PC. Dar uite ca se pricep si la baterii si chiar fac o treaba foarte buna. Bateria lor A10050QC este dovada ca se poate sa livrezi un produs de calitate care sa iti ofere un pachet complet indiferent de telefonul pe care il utilizezi. Bateria are o capacitate de 10050 mAh, enorm de mult incat sa nu o mai incarci cateva luni (depinde si cat de des o folosesti). Poti incarca un iPhone de 3-4 ori si o tableta de 2-3 ori fara probleme.

Insa ceea ce mi se pare mie cel mai tare este functia de incarcare rapida pusa la dispozitie de Qualcomm. Generatia a treia este prezenta pe aceasta baterie si iti ofera acelasi timp de incarcare pe care ti-l ofera si incarcatorul tau original. Asta in cazul in care ai un telefon cu QC. Ceea ce inseamna ca in cateva minunte ti-ai incarcat jumatate din telefon si esti gata de plecare. Tin minte cand am luat contact cu aceasta functie prima data, cred ca pe Nexus 6 sau Note 4, ca dimineata imi puneam telefonul la incarcat si pana ma pregateam sa plec la birou deja ajungea la 50%.

Daca nici functia de incarcare rapida nu te-a dat peste cap, atunci afla ca bateria are si un port USB Type C. Pe langa portul USB normal la care poti conecta orice telefon, USB Type C este pus la dispozitie pentru cei care au telefoane cu aceasta mufa sau pentru utilizatorii de MacBook. Da, ati citit bine. Puteti alimenta un MacBook direct de la aceasta baterie. Acel ultrabook dispune doar de porturi USB C. Si nu este singurul oricum.

De aceea va spuneam la inceput ca este una dintre cele mai complete baterii portabile existente pe piata si la un pret foarte mic. Bateria iti ofera posibilitatea sa alimentezi orice telefon sau tableta de mai multe ori, dar sa le incarci si rapid daca acestea dispun de tehnologia Qualcomm Quick Charge. Iar daca ai un MacBook cu atat de mai bine.

Bateria costa in jur de 35 de euro, adica undeva pe la 160 de RON. Momentan nu este disponibila in Romania caci nu a ajuns. Dar urmeaza sa isi faca debutul si la noi cat de curand. Asa ca fiti pe faza in caz ca doriti una. Merita din plin.

Exit mobile version