Cred că trebuie să explic întâi titlul, apoi putem purcede la review-ul propriu-zis.
Nu voi intra în concepte filosofice sau religioase, acolo unde zece este asociat cu perfecțiunea, reînceputul și divinitatea, ci cu ceva mai simplu: Pixel este telefonul oficial al Liverpool FC, clubul cu care țin eu. În 2019, după ce echipa antrenată de Jürgen Norbert Klopp (pun pariu că nu mulți îi știați numele complet) a câștigat ce-a de-a șasea Cupă a Campionilor, antrenorul german a adaptat versurile melodiei „Let’s Talk About Sex” a trupei Salt-N-Pepa, transformând-o în „Let’s talk about six, baby!” în timpul unui interviu televizat. Acest moment a devenit rapid viral și un simbol al bucuriei și succesului obținut după o lungă perioadă de așteptare. Vi-l las mai jos, pentru că e tare simpatic:
În plus, dacă e să fiu cinstit, cu toate minusurile pe care i le-a evidențiat deja presa, trebuie să recunosc că generația asta, a zecea, de la Pixel, mi se pare cea mai matură. Cred că de aici, Google poate construi ceva durabil și vandabil. Google a făcut și un mic video pentru a promova telefonul, folosindu-se de zvonul cum că Florian Wirtz, pe atunci cel mai scump transfer din Premier League, ar fi dorit tricoul cu numărul 10 de la MacAlister:
https://www.tiktok.com/@liverpoolfc/video/7540744697652858134?_r=1&_t=ZN-8zTzcXBWniQ
Apropo, pentru amatorii de statistici, aici aveți review-ul la Pixel 9, de acum fix un an.
Cuprins
- Specificații
- Ambalaj și accesorii
- Design și construcție
- Software și performanță
- Ecran și sunet
- Camera foto și video
- Baterie
- Preț, puncte pro și contra
Specificații
Display |
Ecran OLED, 6.3 inci, 120Hz, luminozitate 1800 nits HBM, 3000 nits peak, certificare HDR10+, rezoluție 1080 x 2424 pixeli, densitate 422 ppi, format 20:9, raport ecran/corp ~86%, protecție Gorilla Glass Victus 2 |
Chipset |
Procesor Google Tensor G4 (4 nm), CPU Octa-core (1×3.78 GHz Cortex-X4 & 5×3.05 GHz Cortex-A725 & 2×2.25 GHz Cortex-A520) și GPU PowerVR DXT-48-1536 |
Memorie RAM |
12 GB LPDDR5X |
Camera foto |
Principală: triplă 48 MP wide, f/1.7, 82° FOV, 1/2″, 0.8µm, OIS, PDAF; 13 MP ultrawide, f/2.2, 1/3.1″, PDAF și 10.8 MP telephoto, f/3.1, 5x zoom optic, până la 20x digital, OIS, PDAF.Are Single-zone Laser AF, LED flash, Pixel Shift, Ultra-HDR, panorama și Best Take. Filmează 4K@24/30/60fps, 1080p@24/30/60/120/240fps; gyro-EIS, OIS, 10-bit HDR.Secundară: 10.5 MP, Dual Pixel PDAF, f/2.2, ultrawide 95° FOV, Auto-HDR și panorama.Filmează 4K@30/60fps, 1080p@30/60fps. |
Stocare |
128 GB UFS 4.0 (există și variantă de 256 GB) |
Conectivitate |
Dual SIM compatibil 5G (Nano-SIM și eSIM); Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6e, dual-band; Bluetooth 6.0, A2DP, LE, aptX HD; GPS (L1+L5), GLONASS, GALILEO, BDS, QZSS, NavIC; NFC; USB Type-C 3.2; Satellite SOS service. |
Sistem de operare |
Android 16, cu 7 ani de update-uri garantate |
Acumulator |
4970 mAh, din aliaj Li-Ion. Încărcare pe fir 30W PD3.0; încărcare wireless 15W cu Pixel Stand/Qi2 magnetic și compatibilitate. reverse cable charging. Autonomie: până la 24h+, 100h cu Extreme Battery Saver |
Altele |
Senzor de deblocare ultrasonic cu amprentă digitală integrat în display; senzor de deblocare facială; disponibil în patru culori: Obsidian, Lemongrass, Frost și Indigo; PixelSnap (magnetic, similar MagSafe), AI avansat: Magic Cue, Camera Coach, Gemini Live, Pixel Journal, traducere live; OTG |
Ambalaj și accesorii
V-am făcut partea de unboxing în format video pentru oricare dintre rețelele sociale pe care le preferați (și la care vă puteți abona, apropo):
- YouTube
- TikTok
@arenait.ro Google Pixel 10 Unboxing https://arenait.ro/google-pixel-10-unboxing/ @Google Pixel
Pentru clasici, care preferă direct text, aflați că am primit o husă originală separat, dar în cutie avem doar telefonul și un cablu de încărcare. Pentru o încărcare corectă, aveți nevoie de un încărcător de 30W compatibil. Sau de unul QI2, dar ambele trebuie achiziționate separat.
Design și construcție
La acest capitol nu avem prea multe diferențe între generația veche și cea nouă și, dacă nu mă credeți, aveți mai sus linkul pentru acel review, de anul trecut, și puteți trage voi concluziile.
Îmi place că încă este un telefon compact, care poate fi utilizat cu ușurință cu o mână sau de cei care preferă acest format. Și este interesant că Google a putut menține aproape aceleași dimensiuni (foarte puțin diferă), deși au acomodat o cameră în plus pe spate.
Materialele folosite sunt de calitate superioară: șasiu din aluminiu și sticlă Gorilla Glass Victus 2 atât pe față, cât și pe spate. Designul este elegant, dar spatele lucios are un mic neajuns — atrage amprentele mai ceva ca un polițist în misiune la un meci tensionat.
Cu toate acestea, telefonul se simte bine în mână chiar și fără protecție, iar modulul de cameră contribuie la o priză sigură și confortabilă. Din fericire, am primit și husa oficială, care nu doar că protejează, ci și rezolvă problema estetică provocată de amprente.
Una dintre noutățile importante aduse anul acesta este compatibilitatea cu încărcarea wireless Qi2, care vine cu magneți integrați pentru alinierea perfectă a bobinei. Nu e ceva vizibil din exterior, dar vei simți imediat acel „click” satisfăcător când așezi telefonul pe un pad de încărcare compatibil – acesta fiind și motivul pentru cred că Google a botezat această funcție Pixelsnap. În plus, o altă schimbare de design notabilă este adăugarea unei camere suplimentare în modulul foto de pe spate, ceea ce extinde capabilitățile fotografice și oferă mai multă versatilitate.
Revenind la design, pe partea frontală avem camera selfie integrată în display, central, niște margini subțiri și rotunjite, care permit însă și amplasarea unui difuzor pentru apeluri, iar pe spate avem infamul modul de cameră cu tot cu bliț, dar și logo-ul Big G. Pe partea dreaptă avem butoanele de power și volum, iar pe cea din stânga nu avem nimic. Sus avem antena GSM, iar jos difuzoarele și portul de încărcare.
Personal, mi s-a părut că seamănă cu un Minion, drept urmare l-am rugat pe Gemini să creeze imaginea de mai jos:
La final, o ultimă remarcă: dacă aveți posibilitatea și doriți acest telefon, alegeți culoarea asta. E superbă!
Software și performanță
Fiind telefonul Google, era normal să vină cu ultima iterație de sistem de operare – Android 16 – și cu șapte ani de suport promiși. Practic, te plictisești tu de telefon, dar el nu iese din perioada de suport.
Ca de obicei pentru această gamă, Android-ul de la bord este unul simplu, fără aplicații sau interfețe suplimentare, ceea ce-l face extrem de rapid în utilizare. Apropo, Android 16 are Material 3 Expressive UI, lucru care adaugă fluiditate și dinamică.
Telefonul vine cu Gemini la bord, fapt ce mi-a dat ocazia să mă joc cu asistentul AI cât am avut chef – i-am dat comenzi să mă facă un căpitan al navei Enterprise, să schimbe fundalul unei poze cu un altul, să mă facă fotbalist al unui anumit club sau să adauge un minion la o fotografie deja făcută:
În plus, avem integrare pentru SOS prin satelit, lucru care poate fi de ajutor pentru cei care călătoresc în zone cu semnal slab sau chiar fără semnal GSM. Apropo de asta, apreciez că avem suport pentru eSIM, ceea ce face extrem de facilă trecerea de la un telefon la altul pentru orice utilizator.
Acum, să adresăm elefanții din cameră – supraîncălzirea și specificațiile tehnice hardware. Ei bine, în cazul primului, nu am avut parte de așa ceva. E posibil să nu fi fost cazul la setarea telefonului, pentru că nu i-am dat restore din cloud la setările de la ultimul telefon folosit, poate nu am prins vreme extrem de caldă, habar nu am.
Al doilea aspect este legat de faptul că la nivel de hardware, Google nu a folosit cele mai noi tehnologii, lucru care se vede la procesor (Gizmodo și Android Authority subliniază că, deși este mai rapid, nu se compară cu Snapdragon 8 Gen 3 sau A18 Pro de la Apple în gaming sau benchmarkuri intense), la cameră (camera principală și cea ultrawide au fost ușor retrogradate față de Pixel 9) și lipsa reverse charging wireless (pe care generația anterioară o avea). Ei bine, aflați de la mine că nu mai cred de mult în testele sintetice, am încredere doar în felul în care interacționez eu cu telefonul, iar Pixel 10 nu ”sughiță”, indiferent de jocul sau aplicația care rulează pe el. Ba, mai mult, camera folosește eficient post-procesarea, fapt ce face ca până și zoom-ul de 20x să fie utilizabil.
Ecran și sunet
Deși are aceeași diagonală ca Pixel 10 Pro, ecranul nu se ridică chiar la același nivel. Rezoluția este mai modestă – 1080 x 2424 pixeli – dar suficient de clară pentru majoritatea utilizatorilor. Rata de refresh variază între 60 și 120Hz, ceea ce e decent, dar nu la fel de eficient ca intervalul 1-120Hz de pe modelul Pro, care se adaptează mai bine la conținutul afișat. Nici luminozitatea nu e la fel de puternică: Pixel 10 atinge 2.000 de niți pe ecran complet în HDR și până la 3.000 de niți în zonele de accent, în timp ce varianta Pro urcă cu aproximativ 10% mai mult.
Cu toate acestea, ecranul lui Pixel 10 arată excelent. Este suficient de luminos, fluid și clar încât să nu simți lipsa unor specificații mai avansate. În utilizarea de zi cu zi, pur și simplu îți oferă o experiență vizuală plăcută.
La fel ca și generația anterioară, și acest Pixel impresionează la acest capitol. Mi-a plăcut cum se aude (deși mai era loc de ceva mai mult bass) și cum se vede, prin urmare am vizionat un episod din Alien: Earth pe el.
Camera foto și video
De obicei, gama Pixel nu impresionează la specificațiile tehnice, dar compensează prin procesarea software. Ei bine, nici această generație nu face excepție, pentru că la nivel de cameră principală și cea ultrawide au fost unele retrogradări mici față de Pixel 9.
| Caracteristică | Pixel 9 | Pixel 10 |
|---|---|---|
| Cameră principală (wide) | 50 MP, f/1.68, 25mm, 1/1.31″, Dual Pixel PDAF, Laser AF, OIS | 48 MP, f/1.7, 25mm, 1/2.0″, Dual Pixel PDAF, OIS |
| Cameră ultrawide | 48 MP, f/1.7, 123°, 1/2.55″, Auto Focus | 12 MP, PDAF (fără specificații detaliate) |
| Cameră telephoto | Nu are | 10.8 MP, f/3.1, 112mm, 5x zoom optic, OIS |
| Funcții foto/video | Pixel Shift, Ultra-HDR, Best Take, panorama | Identic cu Pixel 9 |
| Filmare spate | 4K@24/30/60fps, 1080p@24/30/60/120/240fps, 10-bit HDR | Identic cu Pixel 9 |
| Cameră frontală | 10.5 MP, f/2.2, 20mm, 1/3.1″, PDAF | Identică cu Pixel 9 |
| Filmare frontală | 4K@30/60fps, 1080p@30/60fps | Identică cu Pixel 9 |
Practic, au adăugat un senzor telephoto, dar au redus destul de mult, aș zice, a camerele wide și ultrawide.
Chiar dacă senzorii folosiți nu sunt de cea mai înaltă clasă, Google reușește să scoată imagini foarte bune. Senzorul principal reușește să nu dezamăgească în majoritatea situațiilor – fotografiile sunt clare, cu culori naturale și echilibrate. În scene cu detalii fine și contrast puternic, se observă uneori o accentuare excesivă a contururilor, ceea ce poate da un aspect ușor artificial. Senzorul ultrawide de pe Pixel 10 se descurcă bine în lumină puternică, păstrând același stil vizual ca senzorul principal și oferind un câmp vizual larg. În schimb, în condiții de lumină slabă, apar probleme: zgomotul de imagine devine vizibil și calitatea scade considerabil.
Prezența unei camere telephoto cu zoom optic 5x este un plus pentru Pixel 10, dar nu se compară cu cea de pe modelul Pro. În plus, camera frontală oferă selfie-uri reușite: detalii clare, culori vii și un unghi suficient de larg pentru a include și prietenii în cadru. Ar putea fi puțin mai precisă, dar pentru utilizarea obișnuită, calitatea este mai mult decât satisfăcătoare.
De data aceasta, am zis să vă las fotografiile și clipurile video direct pe social media – poate dați un like și subscribe acolo:
@arenait.ro #googlepixel10 #pixel10 #flagship #pixel10video #pixelcamera 4k 30 fps video @Google Pixel @Politehnica Timișoara @Cristian Răducă
@arenait.ro #googlepixel10 #pixel10 #flagship #pixel10video #pixelcamera selfie camera pan video @Google Pixel @Politehnica Timișoara @Cristian Răducă
@arenait.ro #googlepixel10 #pixel10 #flagship #pixel10video #pixelcamera selfe camera video @Google Pixel @Politehnica Timișoara @Cristian Răducă
@arenait.ro #googlepixel10 #pixel10 #flagship #pixel10video #pixelcamera time lapse video @Google Pixel @Politehnica Timișoara @Cristian Răducă
@arenait.ro #googlepixel10 #pixel10 #flagship #pixel10video #pixelcamera slow motion video @Google Pixel @Politehnica Timișoara @Cristian Răducă
@arenait.ro #googlepixel10 #pixel10 #flagship #pixel10video #pixelcamera 1080 60 fps video @Google Pixel @Politehnica Timișoara @Cristian Răducă
@arenait.ro #googlepixel10 #pixel10 #flagship #pixel10video #pixelcamera 1080 30 fps video @Google Pixel @Politehnica Timișoara @Cristian Răducă
@arenait.ro #googlepixel10 #pixel10 #flagship #pixel10video #pixelcamera 1080 24 fps video @Google Pixel @Politehnica Timișoara @Cristian Răducă
@arenait.ro #googlepixel10 #pixel10 #flagship #pixel10video #pixelcamera 4k 24 fps video @Google Pixel @Politehnica Timișoara @Cristian Răducă
@arenait.ro #googlepixel10 #pixel10 #flagship #pixel10video #pixelcamera 4k 60 fps video @Google Pixel @Politehnica Timișoara @Cristian Răducă
@arenait.ro #googlepixel10 #pixel10 #flagship #pixel10video #pixelcamera 4k 30 fps video @Google Pixel @Politehnica Timișoara @Cristian Răducă
@arenait.ro #googlepixel10 #pixel10 #flagship #pixel10video #pixelcamera 4k 30 fps video @Politehnica Timișoara @Google Pixel @Cristian Răducă
@arenait.ro #pixel10 #pixelcamera #pixel10video #flagship #nightvideo @Google Pixel @Cristian Răducă
Un mare plus vine pentru utilizatorii obișnuiți, care au acum opțiunea Best Take, care îți oferă sugestii despre cum să faci astfel încât să ai parte de cel mai reușit cadru.
Concluzia mea după toată înșiruirea asta? Ei bine, la nivel de fotografie este ce trebuie, indiferent că le faci pentru tine și familie sau pentru social media. La capitolul video, din păcate, nu pot spune același lucru, dar nu este nici cel mai slab telefon testat de mine. O remarcă suplimentară pentru zoom-ul 20x, care nu face fotografiile pixelate, ci chiar clare și utilizabile.
Baterie
Avem un acumulator puțin mai mare decât cel de la Google Pixel 9, dar autonomia nu mi se pare cu mult mai mare. Ambele telefoane m-au ținut o zi întreagă, iar concluzia mea e că inginerii ar fi lăsat aceeași baterie, dar au venit cei de la marketing și le-au explicat că nu se poate așa ceva, din motive de vânzări.
Cât de repede se va încărca telefonul depinde exclusiv de voi – dacă folosiți tehnologie pe cablu sau pe fir, dacă luați un încărcător original (sau compatibil) sau unul aftermarket…
Preț, puncte pro și contra
Telefonul este disponibil la eMAG sau Vexio (deși la ei nu veți găsi varianta mea de test, de 128 GB), iar prețul este pe măsura unui flagship. Pentru că da, este așa ceva, cel puțin pentru categoria în care joacă. Sunt de acord că nu este cel mai reușit model din punct de vedere hardware, dar compensează la capitolul software.
Pe de altă parte, cred că un telefon cu 128 GB nu mai este ceva ce trebuie oferit, mai ales la acest preț. Cred că o ajustare la acest capitol, care va urma cu siguranță în maxim 2-3 luni, va face telefonul mai ”apetisant” pentru cumpărători.
PRO
- dual-sim, compatibil 5G
- are eSIM
- construcție compactă
- încărcare QI
- reverse charging pe cablu
- display de calitate
- refresh rate maxim de 120Hz
- protecție IP68
- Pixelsnap
- ”dopat” cu AI
- culori plăcute
- șapte ani suport software
- senzor ultrasonic de amprentă rapid
- camere bune
CONTRA
- procesor lent pe hârtie
- încărcare rapidă relativ înceată
- lipsă încărcător în pachet
- nu are reverse charging wireless
- prețul mare la lansare
- versiunea de bază cu 128 GB
- anumite capabilități AI sunt limitate geografic și nu sunt disponibile la noi
-
Design și construcție
-
Hardware
-
Conectivitate
-
Autonomie
-
Foto/Video
-
Raport preț/performanță
La un flagship wanna’be e un + ca are 5G la final de 2025?
Huawei 🙂
Existenta 5G nu e un plus, ci e ceva normal. Doar lipsa 5G ar trebui sa fie un minus.
Similar si cu incarcatorul: lipsa lui e normal, existenta lui e un plus.