Pret de o saptamana am avut ocazia sa testez unul dintre cele mai performante telefoane din acest an. Este vorba despre Samsung Galaxy S9 Plus pe care l-am primit in teste de la Orange Romania. Dupa o saptamana in care l-am luat cu mine peste tot si l-am folosit drept telefon principal, o sa va povestesc experienta mea cu acest telefon si de ce cred eu ca lupta pentru pentru cel mai bun telefon a devenit extrem de stransa.
Samsung Galaxy S9 Plus nu este un salt prea mare fata de modelul de anul trecut. De fapt este doar o imbunatatire pe alocuri a lui Galaxy S8 Plus. Cu greu pot spune ca S9 Plus este un telefon nou deoarece nu aduce un plus major fata de modelul anterior. Asa ca daca vreti sa scurtati vizita pe aici, puteti citi review-ul facut de Darius la S8 Plus chiar AICI. O sa vedeti ca intr-o proportie foarte mare sunt identice.
Specificatii
- Ecran : 6.2 inch Super AMOLED
- Rezolutie ecran: 1440 x 2960 pixeli cu HDR10 si 3D Touch
- Procesor: Exynos 9810 sau Snapdragon 845
- RAM: 6GB
- Stocare: 64, 128 sau 256GB
- Slot microSD
- Camera: 2x 12MP cu zoom optic 2x si filmare 4K la 60FPS
- Camera foto frontala: 8MP cu HDR
- Bluetooth 5.0
- Baterie: 3500 mAh
- Jack audio
- Dual SIM
- Protectie la apa
- Senzor iris, senzor facial, senzor amprenta
Design si ambalaj
Bun, sa incepem cu inceputul. Galaxy S9 Plus vine intr-o cutie similara si cu aceleasi accesorii precum S8 Plus. O sa primesti un cablu USB Type C, castile AKG foarte bune, un incarcator, dopuri pentru casti si cam atat.
Constructia telefonului si felul in care arata nu s-au schimbat prea mult. Se observa doar ca spatele a primit un mic refresh si anume la senzorul de amprenta. Acesta este pozitionat acum sub camera si este mult mai usor de accesat. La modelul anterior era un chin, cel putin pentru mine, sa folosesc senzorul de amprenta. Lucrurile s-au schimbat in bine acum.
A ramas la fel de alunecos si se umple la fel de repede de amprente. In schimb nu pot sa-l condamn definitiv caci este unul dintre cele mai frumoase telefoane realizate pana in prezent. Merita un loc in istoria telefonelor atunci cand vine vorba de design.

Ce nu mi-a placut deloc si am urat foarte mult la acest capitol a fost butonul pentru Bixby. Este identic cu butonul de power si nu are nici un element distinctiv. De foarte multe ori l-am apasat fara sa vreau.
Ecran
Ecranul este de departe unul dintre cele mai bune de pe piata. Are 6.2 inch diagonala si o rezolutie de 1440 x 2960 pixeli. Are acelasi format 18:9, include tehnologia HDR10 si are un fel de 3D Touch, insa doar pe butonul virtual Home. Mi-ar fi placut ca aceasta tehnologie sa evolueze pe acest model si sa vad aceasta functie implementata pe tot ecranul.
Ce m-a deranjat la display au fost marginile rotunjite. Cu toate ca acestea au o oarecare protectie pentru cazurile in care le atingi din greseala, nu functiona mereu si de foarte multe ori le atingeam si accesam din greseala diferite aplicatii. Si asta doar tinand telefon in mana.
In rest nu am ce sa-i reprosez ecranului. Este aproape perfect, culori frumoase si parca putin prea aprinse pentru gustul meu, luminozitate puternica si contrast excelent.
Difuzor
De data aceasta difuzorul a fost usor modificat. Grila acestuia a fost redesenata, iar sunetul a fost regandit. Difuzorul principal asezat langa portul USB Type C este ajutat si de difuzorul pentru convorbiri. Acesta reda sunetele inalte, iar difuzorul principal sunetele mai joase. Formeaza un combo bun. Sunetul este puternic, destul de clar si chiar se simte acel bass. Este interesant si sunt convins ca o sa vedem difuzoare mult mai puternice in viitor.
Camera
Eheee….aici v-as lasa doar o galerie foto ca sa vedeti rezultatele celor 2 camere. Insa voi adauga cateva informatii de care trebuie sa tineti cont. Cele doua camere de pe spate sunt de 12MP fiecare. Prima are f/1.5-2.4, lentila de 26mm, senzor de 1/2.55″ si pixel de 1.4um. A doua camera are f/2.4, lentila de 52mm, senzor de 1/3.6″ si pixel de 1um. Stabilizarea de imagine este optica si poti realiza un zoom optix 2X.
Recunosc ca am fost surprins de calitatea fotografiilor. Zoom-ul 2x este foarte util, declansarea este foarte rapida si ai inclusiv modul Pro la dispozitie de unde poti seta valorile exact ca la un aparat foto profesional.
Filmarile in slow motion la 960fps sunt impresionante, insa ai nevoie de lumina puternica si trebuie sa inveti singur cand sa declansezi. Au o durata scurta, ceea ce e putin cam trist. Sper ca la viitorul model sa putem filma mai mult in acest fel deoarece este interesant si cu siguranta pot iesi videoclipuri foarte bune.
De prin meniu
Samsung a schimbat interfata inca de la S6 si de atunci tot continua sa o imbunatateasca. Desi icon-urile si meniul sunt complet schimbate fata de original, totul este simplu si foarte bine organizat. Aplicatiile instalate pe telefon sunt putin, majoritatea chiar utile si nu am de ce sa ma plang. Intr-o saptamana nu am putut utiliza telefonul atat de mult incat sa-mi fac o idee mai buna la acest capitol. Totusi o sa va las cateva capturi de prin meniu.
O singura mentiune am si anume…notificarile. Vin prea multe notificari de la aplicatii de care pur si simplu nu o sa ai nevoie vreodata. Pana nu le opresti manual or sa te zapaceasca de cap. De asemenea, telefonul te obliga sa-ti faci un cont de Samsung pentru aplicatiile proprietare. Eu nu am vrut sa fac acest lucru si nu am putut scapa de notificarea care imi propunea in mod abuziv sa imi fac un cont Samsung. Foarte enervant….
Scanarea biometrica
Pe langa deblocarea prin amprenta, S9 Plus te lasa sa-ti deblochezi ecranul si prin scanarea irisului si a fetei. Pe scurt, nu functioneaza asa cum trebuie. Amprenta este buna, dar scanarea irisului este doar o gluma in comparatie cu metoda implementata de Apple. Din 10 incercari doar de 3 ori am reusit. Abia la recomandarea telefonului, cand mi-a propus sa optez pentru deblocare faciala + iris, am inceput sa vad o imbunatatire. Pentru ca daca nu iti scaneaza irisul atunci iti scaneaza fata….Mi se pare o improvizatie si am renuntat sa folosesc aceasta functie. Pana nu o sa fie pusa la punct nu o vad ca pe o metoda sigura sau practica.
Rezistenta la apa
Protectia la apa este foarte buna. Desi nu ai voie sa bagi telefonul in apa sarata (deci nu te arunca in mare cu el) este utila atunci cand mergi cu prietenii la piscina si vreti sa va distrati si sa faceti poze. O singura data l-am bagat in apa cand am fost la munte. Mi-am adus aminte ca este rezistent si l-am pozat asa cum vedeti in galeria foto. Insa softul stie ca telefonul a fost bagat in apa deoarece detecteaza umiditatea. Daca cumva nu s-a uscat complet si-l bagi la incarcat o sa primesti un avertisment.
Autonomie
Am fost dezamagit de bateria de doar 3500 mAh. M-a tinut de dimineata si pana seara intr-un regim de utilizare normal. Fiind un telefon nou ma asteptam ca autonomia sa fie ceva mai buna chiar daca este aceeasi baterie ca la S8 Plus. Insa a trebuit sa merg cu cablul USB dupa mine ca sa fiu sigur ca nu raman pe zero.
Benchmark
Nu stiu ce relevanta mai au aceste teste, dar stiu ca inca sunt curiosi si am decis sa va ofer cateva numere.
Concluzii si pret
Samsung Galaxy S9 Plus nu este un telefon rau, dar nici un salt important fata de S8 Plus nu este. Asa ca daca ai deja modelul anterior nu ai nici un motiv serios sa faci upgrade. Per total este un telefon care surprinde prin camera foto deosebita, un design aratos, performanta de top la capitolul putere de calcul, un ecran de care te vei indragosti, dar care pierde la autonomie si un pic pe partea software.
Din pacate este cam greu sa gasesti un telefon de top care sa fie bun la toate capitolele. Toate telefoanele de top din prezent stiu sa faca de toate, insa fiecare model in parte este specializat pe un lucru: Pixel pe software, Galaxy pe design, Huawei pe camera, etc.
Telefonul ne-a fost oferit in teste de catre Orange unde costa 450 euro cu abonament sau 950 euro fara. Este disponibil pe culori diferite. Merita banii doar daca ai un model mai vechi, depasit din toate punctele de vedere. Fata de generatia anterioara nu mi se pare deloc un salt ci il vad ca pe un facelift.