Revolut Bank UAB, banca digitală europeană cu peste 36 de milioane de utilizatori în Spațiul Economic European și peste 4 milioane în România, anunță un pas important în extinderea operațiunilor locale. Începând cu 13 decembrie, banca a inițiat migrarea clienților de pe entitatea lituaniană pe sucursala locală și a început alocarea IBAN-urilor românești.
Acest proces etapizat reprezintă o parte din strategia globală a Revolut de a deschide sucursale locale în piețele-cheie, cum sunt Irlanda, Franța, Spania și Germania. În România, clienții vor beneficia de IBAN-uri locale, ceea ce le va permite să își primească salariile direct în contul Revolut și să gestioneze mai ușor plățile și abonamentele.
Toate serviciile bancare oferite, inclusiv transferurile internaționale, schimburile valutare, economiile, plățile cu cardul sau analiza bugetului, vor fi disponibile prin intermediul sucursalei din România. Revolut asigură clienții că tranziția va fi simplă și automatizată, iar transferurile către vechile IBAN-uri vor fi redirecționate până la 31 decembrie 2024.
Cu noul IBAN local Revolut și accesul la sistemele de plăți locale, clienții noștri vor beneficia de o experiență financiară mai adaptată nevoilor lor. Este un pas important pentru a ne consolida poziția ca bancă principală pentru utilizatorii noștri din România, a declarat Gabriela Simion, Manager General al sucursalei din România.
Revolut Bank UAB este reglementată de Banca Centrală Europeană și de Banca Lituaniei, depozitele fiind garantate până la 100.000 de euro. Noua etapă de dezvoltare în România reflectă angajamentul băncii de a oferi un ecosistem complet de produse financiare digitale, adaptat clienților moderni.