Unul dintre lucrurile care îmi plac la iPhone 13 Pro Max este încărcarea rapidă. La fel a fost și cu OnePlus Nord 2, care se încărca complet cât făceam o omletă, de dimineață…
Am preferat să știu că am opțiunea de încărcare rapidă în detrimentul unei capacități mai mari a acumulatorului, pentru că nu eram prea des plecat de lângă prize. Fie că eram la lucru, acasă sau prin vizite, aveam tot timpul un încărcător și o sursă de energie la îndemână.
Cu toate acestea, pot înțelege cum de 57% din respondenții de la sondajul nostru preferă o capacitate mai mare a bateriei. Asta pentru că unii dintre voi sunteți plecați pe drumuri, cu jobul sau hobby-ul sau nu aveți chef să tot stați pe lângă priză.
Da, știu, ideal ar fi să ai ambele pe telefon, cum e la Samsung S22 Ultra 5G, dar undeva trebuie să faci un compromis…