A sosit momentul analizei, așa că mă simt ca Ovidiu Ioanițoaia, în plin avânt al tinereții, la Procesul Etapei. Și mă refer la primele emisiuni, alea la care se fuma în platou! Bine, cei mai tineri dintre voi nu au idee la ce mă refer, așa că le sugerez să caute pe YouTube câteva imagini! 🙂
În altă ordine de idei, se pare că trei ani au fost destui pentru a schimba opțiunile cititorilor. De ce spun asta? Pentru că, dacă în 2019 majoritatea, adică 65% din respondenți, preferau să intre direct pe site preferat, acum doar jumătate dintre ei mai fac asta. În același timp, cei care preferă newsletterul sunt predominanți azi (aproape jumătate), față de 9%, anterior. De asemenea, și cei care urmăresc feed-urile RSS aproape s-au dublat ca procent – de la 9% la 16%. Cu toate acestea, numărul urmăritorilor de pe Facebook s-a înjumătățit, iar cei de pe Twitter au rămas cam tot pe acolo. Utilizatorii care preferă metoda de notificare push sunt la fel de puțini ca și în trecut.
Bănuiesc că motivul pentru utilizarea newsletterului este faptul că sunt tot mai multe bloguri interesante de citit în ultima vreme, iar timpul dedicat lor este cat tot același. Prin urmare, este mai simplu să alegi ce citești, în loc să verifici site cu site. Oricum, devine tot mai evident că rețelele de socializare nu mai asigură creșterea organică din trecut!
Acestea fiind spuse, vă readuc aminte că vă puteți abona la newletterul nostru aici, iar pentru celelalte canale de social media, puteți urma pictogramele din colțul dreapta sus al blogului nostru: