Dupa tot scandalul cu Note 7 si bateria acestuia, Samsung s-a gandit ca nu ar strica daca ar vinde in unele tari modele reconditionate. Conform unor informatii din Coreea de Sud, Samsung va reconditiona cateva modele si vor introduce baterii cu capacitati mai mici. Aceste modele vor ajunge in cateva tari, dar asta nu inseamna ca Note 7 se va intoarce inapoi pe rafturile magazinelor din toata lumea.
Aceste modele reconditonate si cu baterii schimbate vor ajunge in tari precum India si Vietnam. Momentan! S-ar putea sa le vedem si prin alte tari, dar inca nu este nimic sigur. Noile modele vor avea carcase noi si baterii cu capacitati intre 3000 si 3200 mAh.
Îl luăm de pe site-uri din Vietnam. Mă tot întreb ce salariu are avea un muncitor din Vietnam, cu nivel mediu de trai, și cât ar putea costa Note 7 astfel încât el să și-l permită?
Am inteles ca la aeroporturi în Franta te întreabă dacă ai note 7, iar daca ai ti-l pune intr-o cutie speciala pe parcursul zborului. Este adevărat ? Așa mi-a spus cineva.
ce aberatie e asta? de parca ar interesa pe cineva ce telefon ai tu…… va rog oameni buni sa va treziti la realitate, ne ducem de rapa…….
Nu e nici o aberatie, in perioada in care inca mai erau utilizatori de Note 7 care nu le-au returnat, atat in aeroport cat si in avion mentionau ca daca ai Note 7 sa il inchizi sau in cele mai rele cazuri, nu te lasau sa urci cu el.
http://www.usatoday.com/story/news/2016/10/14/dot-bans-samsung-galaxy-note-7-flights/92066322/
@4dr14n De ce vorbești fără sa dai un search măcar ? Mie mi-a spus o ruda și nu avea de ce sa mă mintă.
E adevarat, in perioada aia varul meu avea note 7 (si era foarte multumit de el, asa ca n-a vrut sa-l dea de buna voie(pana l-a obligat)) iar cand s-a urcat in avion, a fost rugat sa tina telefonul inchis pe parcursul zborului. Treaba asta se intampla in America acum cateva luni.
@ 4dr14n
Trezeste-te tu;
In America este INTERZIS PRIN LEGE sa calatoresti cu Note 7 pe avioane.
Un avion acum cateva saptamani a fost aproape aterizat fortat cand s-a detectat un semnal WiFi pe avion cu numele „NOTE 7”.
Era un copil „glumet” si nu avea defapt Note 7…
Si in cateva tari din europa, NOTE 7-ele este blocat de operator via IMEI….
Există restricții pentru folosirea telefoanelor in timpul zborului pe unele rute (din ce in ce mai puține )dar tipul telefonului nu este restricționat …
Atata timp cat sigur nu explodeaza, vreau si eu unul chiar daca nu tine bateria la fel de mult ca la modelul initial si pretul este de bun simt, avand in vedere ca Note 8 e pe drum.
Nu cred ca va ajunge si in Romania, cel putin pe canale oficiale.
Si pe canale neoficiale s-ar putea sa primestie „o bomba” :).
Note 7 ar fi fost telefonul anului 2016 daca nu avea acea hiba de proiectare cu bateriile.
Stiu, era vorba de India si Vietnam, dar nici Note 5 nu a ajuns oficial in Romania, asa ca erau sanse mici.
Momentan pentru India s-a confirmat ca nu au astfel de planuri :
http://www.gsmarena.com/no_plans_to_sell_refurbished_galaxy_note7_units_samsung_india_says-news-23548.php
https://qz.com/912950/never-bring-your-phone-on-an-international-flight-unless-you-want-us-border-control-and-customs-to-take-your-data/