Site icon Arena IT

Samsung lucrează la un procesor „unic” pentru smartphone-urile Galaxy

Exynos 2200 nu a fost primit cu prea mare entuziasm. Performanțele și eficiența energetică sunt sub așteptări, iar variantele de Galaxy S22 cu procesor Qualcomm sunt și de această dată mai bune. Prin urmare, compania sud-coreeană caută modalități prin care să-și spele imaginea și să vină cu un procesor cu adevărat bun pe următoarea generație de flagship-uri. Într-o întâlnire recentă cu investitorii, reprezentanții Samsung au menționat că lucrează la un procesor „unic” pentru viitoarele vârfuri de gamă Galaxy.

Nu știm exact ce înseamnă unic, însă bănuim că ar fi vorba de renunțarea la arhitectura de referință ARM și revenirea la una proprietară, mai puternică și cu un consum mai mic de energie. Brand-ul Exynos are deja imaginea pătată, iar Samsung ar putea opta și pentru un rebranding. Totodată, compania ia în calcul și utilizarea unor SoC-uri de la MediaTek pentru Galaxy S22 FE și Galaxy S23, însă aceste informații nu au fost confirmate oficial. Ar fi însă foarte ciudat ca Samsung, liderul industriei de smartphone-uri, să opteze pentru procesoare MediaTek pe vârfurile sale de gamă. Până în prezent, SoC-urile MediaTek și-au găsit locul doar pe telefoanele accesibile de la brand-uri mai puțin cunoscute.

Via Wccftech

Exit mobile version