În dimineața asta circulă o știre despre un Sandero surprins de radar cu 189 km/h. Am văzut că mulți au preluat-o, dar aproape nimeni n-a explicat concret ce s-a întâmplat. În schimb, toți vin cu teorii care mai de care mai amuzante. E clar că nu toți se pricep, dar mulți se dau cunoscători pe YouTube doar pentru că știu să țină un volan în mână.
Am mai dezbătut subiectul ăsta și prin 2017, cu niște prieteni care nu credeau că o banală Corsa din 2002, cu motor de 1.2 și 75 CP, poate prinde 200 km/h. Vă zic eu că poate, chiar dacă Opel declara la vremea respectivă o viteză maximă de aproximativ 170 km/h.
Care e faza, de fapt?
Când un producător auto declară o viteză maximă, acea valoare reprezintă viteza omologată și garantată în condiții standardizate de test. Este, practic, limita tehnic admisă și verificată, nu valoarea absolută pe care o poate atinge mașina în realitate.
Pe scurt, viteza maximă declarată de producător este adesea înțeleasă greșit, pentru că nici nu este explicată clar: este viteza până la care producătorul îți garantează că mașina funcționează optim. Dincolo de acea valoare, nu mai există o garanție a comportamentului perfect în siguranță, dar asta nu înseamnă că mașina nu poate depăși viteza respectivă.
Așadar, viteza maximă declarată este cea omologată și garantată, iar viteza maximă reală este ceea ce poate atinge efectiv mașina în condiții normale.
Megane-ul pe care l-am avut până anul trecut avea o viteză maximă declarată de 190 km/h, dar era limitat din soft să nu o depășească, având cutie automată EDC care nu era proiectată să suporte turații mai mari. Varianta manuală putea depăși această valoare.
Toyota Corolla pe care o conduc acum are o viteză maximă declarată de 180 km/h, dar în realitate prinde 193 km/h, fiind limitată electronic la acea valoare pentru a proteja rulmenții din cutia e-CVT.
Așa că nu vă mai mirați: toate mașinile pot prinde o viteză mai mare decât cea declarată.





ma cam indoiesc de corsa aia, cam putini cai.
dar parca mai important e ca automatele toate sunt limitate?!
Doar Corsa C de 1.2 poate prinde 200km/h daca e in mintile ei, gen are compresie buna, nu pierde ulei si per total e in stare buna. Cam greu sa mai gasesti una sa mai prinda macar 170km/h tinand cont cat sunt de batrane. Aia de 1.0 nici o sansa sa prinda, nici macar aia de 1.3 sau 1.7 care-s diesel. Mai prinde cea de 1.8 GSI. Corsa D e alta mancare de peste, aia e mai puturoasa din toate puncteele de vedere. Legat de automate, nu toate sunt limitate, pur si simplu astea au fost exemplele mele pe care ma pot baza. Nu vreau sa spun ceva ce nu sunt sigur ca este adevarat.