Site icon Arena IT

Schimbarile climatice afecteaza culturile

Anul trecut am vazut documentarul Home 2009. A fost impresionant si infricosator in acelasi timp. A confirmat ceea ce spuneau de ceva vreme oamenii de stiinta: daca nu ne schimbam modul de viata, cat mai repede posibil, planeta noastra nu va mai fi ceea ce este acum. Sau mai rau. Acum aflam ca schimbarile climatice ar putea afecta viata a peste 60 de milioane de locuitori de pe langa Muntii Himalaya.

Studiul a fost publicat de revista Science, revista de top pe domeniul stiintei, si a fost unul dintre primele in care s-a analizat efectul topirii ghetarilor asupra bazinelor din Himalaya. S-a  ajuns la ideea ca topirea ghetarilor va afecta raurile din Pakistan, Bangladesh, India, Nepal, China si Bhutan.

Locuitorii din jurul muntilor Himalaya traiesc de pe urma recoltelor irigate cu apa din rauri precum Indus, Ganges si Brahamaputra. Acestea sunt alimentate de topirea ghetarilor si ar putea inregistra o scadere a debitului de apa cu pana la 20% pana in anul 2050, spun cercetatorii germani Marc Bierkens, Walter Immerzee si Ludovicus Van Beek care au realizat studiul.

„Se estimeaza ca 4.5% din populatia globului va avea de suferit din cauza reducerii resurselor de apa.”, au spus cercetatorii. Tot acestia au mentionat, daca mai era nevoie, ca e timpul ca resursele de apa sa inceapa sa fie folosite cu cap, rationalizate dupa nevoile adevarate si fara a se mai face risipa.

In 2007 a mai fost efectuat un studiu de acest gen care spunea ca sute de milioane de oameni vor avea de suferit de pe urma topirii ghetarilor. Cercetatorii care au lucrat la studiul actual spun ca acest lucru nu e adevarat dat fiind faptul ca doar o parte din rauri depinde de topirea ghetarilor iar restul depind de caderea pricipitatiilor. Unii, care nu au participat la test, sunt sceptici in ceea ce priveste datele oferite si spun ca lipsa informatiilor despre mediul din mai multe zone ar fi putut duce la rezultate nu foarte precise.

Un lucru e sigur, mai mult de 90% din ghetarii de pe pamant risca sa dispara. Asta se datoreaza concentratiei tot mai mari a gazelor cu efect de sera, cum ar fi dioxidul de carbon. Problema se va agrava in timp pentru ca populatia e in crestere accelerata iar nevoile lor de supravietuire se bazeaza pe hrana rezultata din culturi ce necesita irigare permanenta.

Exit mobile version