Site icon Arena IT

Seria Star Trek revine pe SkyShowtime în această vară

Pentru pasionații de SF și, mai ales, pentru fanii seriei Star Trek, am o știre interesantă și de ultimă oră.

SkyShowtime anunță că noul sezon din Star Trek: Strange New Worlds va fi disponibil în exclusivitate pe platformă, din iunie. Produs de CBS Studios, sezonul doi din Star Trek: Strange New Worlds va avea zece episoade, disponibile săptămânal.

Interesant este că știrea ajunge la noi azi, 5 aprilie, când este sărbătorită Ziua Primului Contact. Aceasta este o zi comemorativă informală, pentru a celebra franciza Star Trek, și a fost creată de Ronald D. Moore, scenaristul filmului Star Trek: Primul contact (1996). El a ales această zi pe baza zilei de naștere a fiului său cel mare.

Serialul îi urmărește pe Căpitanul Pike, secundul lui și 0fițerul științific Spock în anii dinaintea îmbarcării Căpitanului Kirk pe U.S.S. Enterprise, în timp ce explorează noi lumi în jurul galaxiei. Practic, este un prequel al seriei originale.

Primul sezon din Star Trek: Strange New Worlds este deja disponibil pentru vizionare, exclusiv pe SkyShowtime. Cel de-al doilea va include un episod crossover, care cuprinde atât acțiune-live, cât și animație. Episodul a fost regizat de Jonathan Frakes, actorul și regizorul Star Trek: The Next Generation și Star Trek: Picard.

Serviciul SkyShowtime este disponibil pentru clienți prin intermediul aplicației SkyShowtime disponibilă pentru pe Apple iOS, tvOS, dispozitivele Android, Android TV, Google Chromecast, LG TV, Samsung și prin intermediul site-ului: www.skyshowtime.com. Nu uitați că încă mai puteți avea abonament la SkyShowtime la jumătate de preț. Pe viață!

Exit mobile version