Site icon Arena IT

Sondajul de marți: mai citiți ziare tipărite pe hârtie?

Pentru un absolvent de jurnalism ca mine, știrea de aici nu poate să fie decât una tristă.

Mai ales că încă îmi aduc aminte de zilele toride de vară, petrecute la bunica de la sat, când așteptam cu sufletul la gură ca poștașul să aducă ziarele profesorului pensionar din sat. Știam că era abonat la două publicații – România Liberă și Adevărul, iar noi le puteam citi, pe rând, cu condiția să nu le rupem. Erau vremuri când ziarele erau folositoare și după lecturarea lor – bunicii le puneau pe rafturile din cămară, noi împachetam ouăle de casă pe care le duceam la oraș, iar unii, mai hâtrii, le puneau în geam, în loc de perdele.

Nu am ales din întâmplare poza cu Moromete care citește jurnalul, pentru că la fel eram și noi. Eram vreo cinci tot timpul, iar paginile de sport le citea unul pentru toți. Apoi dezbăteam dacă Lăcătuș, Belodedici sau Craioveanu merită sau nu chenați la națională. 🙂

Peste ani, am ajuns și în tipografii, ba chiar am văzut unele din acelea cu rotativă mare, nu din cele moderne. Iar mirosul de ziar proaspăt tipărit, fie el și cu cerneală cu plumb, nu poate fi egalat de niciun display de laptop sau telefon.

Recunosc că nu am avut vreodată abonament la publicații tipărite, dar citeam tot timpul ce îmi pica prin mână – mai nou, prin aeroporturi, ca să treacă vremea.

Intuiesc rezultatul acestui sondaj, dar poate voi fi surprins plăcut, cine știe…

Mai citiți ziare tipărite pe hârtie?
  • Da 55%, 134 votes
    134 votes 55%
    134 votes - 55% of all votes
  • Nu 41%, 100 votes
    100 votes 41%
    100 votes - 41% of all votes
  • Nu am citit niciodată 4%, 10 votes
    10 votes 4%
    10 votes - 4% of all votes
Total Votes: 244
20.12.2021 - 15.02.2022
Voting is closed
Poll Options are limited because JavaScript is disabled in your browser.
  • Da 55%, 134 votes
    134 votes 55%
    134 votes - 55% of all votes
  • Nu 41%, 100 votes
    100 votes 41%
    100 votes - 41% of all votes
  • Nu am citit niciodată 4%, 10 votes
    10 votes 4%
    10 votes - 4% of all votes
Total Votes: 244
20.12.2021 - 15.02.2022
Voting is closed
Exit mobile version