Site icon Arena IT

Sondajul de marți: V-ați întors la birou sau continuați să faceți home-office? (2024)

Reluăm subiectul, după 2021, 2022 și 2023. Mai ales că este început de an, iar multe companii au setat deja o regulă pentru angajații lor.

Știu că tot mai mulți au apreciat această flexibilitate de a lucra de acasă sau de te miri unde, dar cred că 2024 va fi ultimul cu multă libertate. Cred că marile companii vor da trendul și vor reveni la un program în care zilele de la birou vor fi mai dese decât acum. Asta pentru că nu are rost să ții sediile închiriate – sau construite – fără a avea personal acolo și pentru că nu toate funcțiunile dintr-o companie pot face work from home. Spre exemplu, dacă interviurile oricum se țineau mai degrabă online decât fizic, alte echipe din HR sunt obligate să vină mai des la serviciu – payroll sau administrare de personal. Unde mai pui că producția, dacă ea există, se face exclusiv din fabrică. 🙂

Cu toate acestea, cred că nu ne mai putem întoarce la o perioadă în care lucrul de la birou va fi regula. Tot marile companii au realizat că le e mai ușor și ieftin să angajeze specialiști și din alte orașe, sau chiar țări, fără a mai fi nevoiți să plătească prime de relocare. De aceea este nevoie, pentru ei, ca echilibrul între home și office să existe.

V-ați întors la birou sau continuați să faceți home-office? (2024)
  • Lucrez doar de acasă 40%, 54 votes
    54 votes 40%
    54 votes - 40% of all votes
  • Lucrez în mod hibrid 36%, 49 votes
    49 votes 36%
    49 votes - 36% of all votes
  • Lucrez doar de la birou 24%, 33 votes
    33 votes 24%
    33 votes - 24% of all votes
Total Votes: 136
21.01.2024 - 28.01.2024
Voting is closed
Poll Options are limited because JavaScript is disabled in your browser.
  • Lucrez doar de acasă 40%, 54 votes
    54 votes 40%
    54 votes - 40% of all votes
  • Lucrez în mod hibrid 36%, 49 votes
    49 votes 36%
    49 votes - 36% of all votes
  • Lucrez doar de la birou 24%, 33 votes
    33 votes 24%
    33 votes - 24% of all votes
Total Votes: 136
21.01.2024 - 28.01.2024
Voting is closed
Exit mobile version