Site icon Arena IT

Sony lansează o nouă revizie de PlayStation 5 cu APU Oberon Plus pe 6 nm și consum mai mic de energie

Sony a introdus pe piață o nouă revizie a consolei PlayStation 5, mai ușoară cu 600 grame și cu un SoC nou pe 6 nm. Noul APU se numește Oberon Plus. are un die cu aproximativ 15% mai mic decât cel anterior pe 7 nm și beneficiază de toate avantajele nodului TSMC N6: randament mai bun în procesul de fabricație, consum mai mic de energie și temperaturi reduse.

Performanța este identică, însă creșterea randamentului permite fabricarea a mai multe console, în vreme ce eficiența energetică crescută facilitează integrarea unui sistem de răcire mai compact și mai ușor, care, în teorie, ar trebui să reducă din costurile de transport. Mulțumită optimizărilor aduse procesului de fabricație, Sony se așteaptă să ajungă la 18 milioane de unități livrate până la sfârșitul anului fiscal.

Cu excepția greutății, a consumului de energie mai mic și poate a nivelului de zgomot, consumatorii nu vor observa nicio diferență pe nouă revizie. Jocurile vor rula fix la fel. De asemenea, disponibilitatea s-ar putea îmbunătăți în perioada următoare, însă prețul va fi mai mare decât până acum.

Via Tweaktown

Exit mobile version