Telefonul folosește un senzor foto de 1inch, același folosit și pe camera foto compactă Sony Alpha RX100 VII.
Divizia mobilă a celor de la Sony nu este pregătită să renunțe și în loc să se axeze pe telefoane cât mai accesibile, aceștia și-au îndreptat atenția spre telefoane exclusiviste. Xperia PRO-I pare un telefon cu totul aparte. Dacă în materie de specificații tehnice avem standardul pentru 2021: Snapdragon 888, 12GB RAM, 512GB pentru stocare de tip UFS 3.1 și o baterie de 4500mAh, diferențele își fac apariția la ecran și camera foto.
Ecranul de 6,5inch OLED are o rezoluție 4K și o rată de reîmprospătare de 120Hz. Este ecranul cu cea mai mare rezoluție disponibilă la ora actuală pe un terminal mobil.
Adevărată cireașa de pe tort a acestui telefon ar trebui să fie camera foto. Senzorul de 1inch folosit pe camera Alpha RX100VII a fost împrumutat și Sony spune că a fost optimizat pentru mobil. Pozele realizate cu acesta vor avea rezoluția finală de 12MP și ar trebui să fie într-o ligă proprie.
PRO-I mai prezintă și alte surprize plăcute mai puțin întâlnite în categoria flagship: jack de 3.5mm cu LDAC, slot pentru card SD, încărcător în pachet și două butoane dedicate – unul pentru fotografie și unul care pornește direct aplicația Sony Videography Pro.
Precomenzile se vor deschide pe 28 octombrie, iar telefonul va fi disponibil începând din luna decembrie. Prețul acestuia însă este unul foarte mare: 1800$. Rămâne de văzut cât de bine se va descurcă senzorul în sălbăticie.
daca faci zoom pe laptop la astia 12mp oare ce iese?
Inainte camerele foto aveau si mai putini MP si aveau rezultate remarcabile. E timpul sa afli ca nu MP fac minuni.
Subscriu la cele scrise de Ionel.
Ultimul device de genul care m a impresionat a fost un lg kf 510f
Atât că nu-l poate folosi pe tot la fotografiat, dar asta nu o spune nimeni
Prea mare pretul pentru a prinde la publicul larg.
Lumea o sa prefere 108 MP cu senzor minuscul.
Sony după cum a zis spus , acest telefon este pentru profesioniști , un profesionist vede foarte multe avantaje in acest telefon dedicat , un om de rând preferă falsitatea din pozele de pe Samsung sau iPhone .
Și să nu uităm că Sony e Sony și face telefone doar pentru cunoscători și pentru fani , fiindcă își permit .
Nu sunt fanbou dar mi-am permis candva 2 telefoane Sony si numai probleme am avut, nu multumesc. NU telefoane Sony, niciodata acum sau in viitor. Probabil nu am stiut eu sa le folosesc… insa de cand am trecut la Sami totul este ok si ne impacam bine. Daca este sa mai schimb vreodata doar cu iPhone mai incerc, restul sa faca si ei umbra ca nu ma supar 🙂