Ca specificatii telefoanele se apropie extrem de mult de Huawei Ascend D2, si ramane de vazut daca intr-adevar telefonul chinezesc este mai performant in teste. Xperia Z si Xperia ZL au parte de o platforma Qualcomm SnapDragon APQ8064 cu procesor quad core Krait la 1.5 GHz, 2 GB memorie RAM, GPU Adreno 320 si 16 GB memorie interna.
Ecranul este de 5 inch (12.7 cm), cu rezolutie full HD 1920*1080 pixeli (441 ppi) si 16M culori. Camera are tot 13 megapixeli si e capabila de HDR si filme la 1080p. Mai este si una pe fata, pentru conferinte, de 2 megapixeli, care filmeaza tot la 1080p.
Iar cu aceste doua smartphone-uri Sony a aratat ca daca se vrea, se poate realiza un telefon mai compact, in ciuda ecranului mare. Pentru ca ZL este sensibil mai mic, masurand 132*69*9.8 mm si cantarind 151 de grame, cu o baterie Li-Ion de 2370 mAh. Comparativ, Xperia Z atinge 139*71*7.9 mm si cantareste 146 de grame, iar bateria are capacitatea de 2330 mAh.
Ambele se vor lansa in trimestrul curent, intai, dar nu se stie nimic deocamdata despre pret.